Gânduri, emoții, corp

      No Comments on Gânduri, emoții, corp

Astăzi doresc să vă scriu despre un subiect pe care-l consider foarte important: integrarea gânduri – emoții – corp. Acest articol este un rezumat al experiențelor mele directe din ultimii doi ani, timp în care am înțeles altfel ce înseamnă să crești și să te dezvolți sănătos.

Așa cum v-am obișnuit deja pe acest site, nu va fi un text îngreunat cu definiții și teorii, ci mai degrabă o poveste împletită cu realitatea de zi cu zi.

Așadar să începem cu o mică informație din istorie.

În secolul al XIX-lea, un secol în plină ascensiune științifică, Auguste Comte, o importantă personalitate a vremii, a luat hotărârea ca orice idee/ipoteză metafizică ( ex: Filosofia, Teologia etc) să fie exclusă din cercetările științifice. Altfel spus, când vrem să înțelegem de ce Soarele există pe cer, nu apelăm la ipoteze pur subiective de tipul: un zeu le-a creat (Mitologie/Teologie). Ori dacă ne raportăm la întrebare de genul: care este sensul vieții (Filosofie) nu apelăm la ipoteze existențiale. Ci pentru ca știința și umanitatea să progreseze, Fizica, Astronomia, Chimia, Tehnologia etc. trebuiau să devină discipline total separate de „domeniile sufletului”.

A fost desigur o schimbare totală de paradigmă care ne-a ajutat să accelerăm ritmul dezvoltării noastre ca specie suprinzător de mult.

Înaintea lui, a existat o altă importantă personalitate: Rene Descartes care prin argumentațiile sale, ne demonstrează că mintea și corpul sunt două entități separate. Această schimbare de perspectivă ne-a ajutat să dezvoltăm Medicina unde este ea acum. Studiind corpul uman, fără teama de a interfera cu „sufletul/spiritul/mintea”, le-a permisul oamenilor libertatea mentală să descopere și să dezvolte medicamente, aparate, proceduri medicale pentru vindecare, etc.

De ce vă spun acest lucru?

Pentru că în ultimii doi ani de zile, am descoperit că trăiesc în viața de zi cu zi această ruptură/schismă în modul cum îmi percep mintea, emoțiile și corpul.

Direcția setată de Comte și Descartes ne-a ajutat și ne ajută până într-un punct, punct pe care eu consider că deja l-am atins.

Acum, să revin la experiența mea vis-a-vis de cele menționate.

Până acum doi ani de zile, pentru mine nu a existat o Trinitate între ce gândesc, ce trăiesc (emoții) și ce simt (senzații corporale). Exista clar mintea cu ale sale gânduri pe care o prețuiam cel mai mult, urmat de niște produse secundare: emoții și senzații corporale dar care și ele reprezentau două sisteme distincte.

Am avut multe momente în care nu mă simțeam în contact cu lumea din jur prin toate cele trei căi, uneori era doar emoțional, alteori doar rațional, câteodată doar corporal. Crezul meu suprem a fost: „cât timp pot cuprinde cu mintea tot ce este de cuprins, să înțeleg și să explic, sunt în echilibru și fericit”.

M-am înșelat.

După trei-patru ani de antrenat mintea intens, mi-am dat seama că mă lovesc de un zid invizibil. Că ar putea exista ceva mai mult de atât. Simțeam acel ceva din spatele cortinei dar nu știam cum să o înlătur.

Și atunci a venit momentul descris în acest articol de pe site: Terapia prin dans și mișcare.

Recomand să-l citiți. Pe scurt am avut experiența de a fi în contact cu propriul meu corp. În acel moment mi-am dat seama că am trăit ceva fundamental diferit dar abia după aproximativ 2 ani am înțeles ce s-a întâmplat atunci și cum am ajuns aici în prezent.

Am fost total confuz însă în acel haos știam un lucru: trebuie să parcurg o călătorie psihoterapeutică în care să experimentez și să-mi descopăr potențialul emoțional, o parte din mine pe care doar o știam că există și atât.

După luni de zile în care m-am redescoperit ca o ființă și emoțională, am luat o altă decizie importantă și destul de spontană: să mă conectez cu a treia parte din mine, corpul. Cum anume? Pentru mine răspunsul a fost clar: dansând Kizomba.

Pentru cei care nu ați auzit de Kizomba, este un dans la origine african, preluat de către europeni și ușor modificat pentru ai da mai multe stiluri (voi reveni cu următorul articol despre acest subiect).

Dansul, și în special Kizomba, m-a învățat ce important este să fii în contact cu mișcările propriului corp. Ce important este să asculți și să înveți vocabularul său prin interpretarea sunetelor unei melodii. Cât de multe emoții pot să trăiești când nu doar asculți o melodie ci o și exprimi împreună cu o altă ființă umană, care la rândul ei are propriile ei trăiri autentice.

După alte câteva luni de zile am realizat că mă simt mult mai conectat în prezent, în momentul de aici și acum. Am o vibrație de viață mai intensă decât a fost vreodată. Pentru prima dată, când trec printr-un momentul plăcut sau neplăcut, am capacitatea de a recunoaște, trăi și accepta gândurile, emoțiile și reacțiile corporale ca fiind un tot unitar, ale mele.

Acea „ruptură” promovată cu câteva secole în urmă m-a împiedicat să-mi ating potențialul de a trăi. Cea mai mare parte a societății umane privește corpul ca pe un instrument de lucru a minții. Emoțiile ca pe ceva ce trebuie veșnic ținute sub control, gândurile ca potențial perturbatoare. Prea puțini te învață să fii încă de mic copil o ființă integratoare, care să se privească ca un întreg. Prea puțini sunt în această fază a vieții.

Iar de aici consecințele pot fi foarte mari.

De câte ori ați încercat să căutați un răspuns la o problemă din viața voastră prin cărți și dând peste un exemplar intitulat „dezvoltare personală” (sau chiar de specialitate) și ați reușit să creșteți dar nu atât de fundamental pe cum ați crezut? De câte ori ați mers la o terapie centrată doar pe cogniții, sau emoții sau corp și parcă tot era ceva acolo neatins? De câte ori ați luat medicamentație și deși simptomele sau ameliorat nu ați putut spune că sunteți vindecat/ă?

Desigur, am încercat să pun întrebările la nivel generic. Poate pentru unii dintre voi chiar a trebuit doar să vă centrați pe un anumit aspect, celelalte fiind într-un echilibru. Dar aș miza că cei mai mulți dintre noi nu suntem conectați la toate cele trei părți.

Din experiența mea directă atât cu propria persoană cât și cu alte persoane, fie în contexte terapeutice, fie în viața de zi cu zi, am ajuns la concluzia că fiecare dintre noi pentru a fi fericit trebuie să caute această integrare dintre minte, emoție și corp. Chiar și în domeniul medicinei a început să apară acceptarea legăturii dintre ce se întâmplă cu corpul și traumele emoționale, psihice, experiențele timpurii de viață, contextul social etc. Cu cât privim o situație cu o perspectivă mai largă, cuprinzătoare și integratoare, cu atât suntem într-o mai bună poziție pentru a ne crea o viață fericită.

Prin urmare, un rezumat ar suna astfel:

  1. Nu vă neglijați una, doua sau toate cele trei părți care împreună formează cine sunteți ca ființe umane.
  2. Aveți curajul să explorați ce se întâmplă în interiorul vostru.
  3. Exprimați-vă autentic trăirile, fie verbal sau nonverbal.
  4. Dacă ați avut o experiență psihoterapeutică unde ați simțit că nu ați găsit toate răspunsurile, căutați și la alți terapeuți sau alte orientări psihoterapeutice. Poate nu era pentru acea parte din tine care cerea cel mai mult ajutor.
  5. Mintea se antrenează prin a citi cărți de calitate în diverse domenii și prin a cere de la alte persoane perspective noi. De asemenea si introspecția ajută mult.
  6. Emoțiile se integrează, cultivă și dezvoltă prin a le trăi în diferite contexte, a le accepta și a nu le judeca; ele sunt o parte din tine (voi reveni într-un articol viitor despre emoții).
  7. Integrarea corporală se face prin activități care te pun în contact direct cu el: sport, dans, yoga etc.
  8. Îmbrățișați-vă mai des chiar și propriul corp. Merită!

Comments

comments

TelbiszSergiu

About TelbiszSergiu

Sergiu sunt și doresc ca prin cuvintele așternute pe acestă pagină și blog,să îmi aduc propria contribuție la o deschidere cât mai mare spre explorarea interioară, care este cea mai importantă, urmată de o reflexie a propriului potențial spre exterior. Sunt psiholog și psihoterapeut format pe Psihoterapie Integrativă precum și în training pe Analiza Tranzacțională. Pentru orice nelămurire, întrebare sau dorința de a lucra împreună într-un context terapeutic (locația este în Timișoara, strada Lucian Blaga nr. 2, ap. 5), mă puteți contacta folosind formularul de contact al site-ului sau pe adresa de e-mail: sergiu.telbisz@gmail.com. În cadrul ședințelor de psihoterapie putem aborda subiecte variate într-un cadru sigur și de acceptare. Lucrez preponderent cu adolescenți și adulți. Ofer consiliere psihologică, dezvoltare personală precum și terapie pe teme existențiale, anxioase, cognitiv-comportamentale, emoționale etc.

Leave a Reply