Atribuirile, Identificările și Delimitările

Atribuirile, Identificările și Delimitările.

Până la vârsta de 22-23 de ani, am crezut că știu, mai mult sau mai puțin, ce este de știut despre mine. Da, mai erau lucruri de exprimentat, de văzut și înțeles însă am crezut cu tărie că știu cine sunt Eu ca individ. Pentru o clipă am fost…mulțumit, nu pot spune fericit însă liniștit. Și atunci a venit acea clipă când, în urma unei remarci neplăcute la adresa mea, lumea aflată în echilibru s-a prăbușit și au luat naștere întrebările: „cine sunt eu? ce vreau de la mine?”

Da, a venit momentul de răscruce, un moment critic care m-a dus pe un drum pentru care acum sunt recunoscător. Am învățat, trăit și integrat multe emoții, experiențe și gânduri.

Vreau să vin spre voi cu trei lucruri importante, care acum realizez că au avut un important rol pentru schimbare:

  • atribuirile;
  • identificările:
  • delimitările.
  1. Atribuirile.

Încă dinainte să venim pe lume, povestea noastră este deja scrisă la primul capitol. Corect sau nu, viața noastră începe odată cu așteptările viitorilor părinți, rude, prieteni și societate. Ne naștem cu un nume pregătit, cu un sex dorit, cu o carieră aleasă. Ne naștem cu iubirea sau ignorarea celor apropiați, speranțe în succese și temeri în dezamăgiri, cu indiferența existenței și cu inevitabilele lupte pentru supraviețuire. Ne naștem pregătiți pentru o viața a cărui prim capitol din carte este scris de către alții, însă celelalte, la un moment dat, ajungem noi să îi fim autori. Dar când suntem pregătiți să luăm condeiul în mână și să scriem?

Ce trebuie să înțelegem atât rațional cât și emoțional, este că ceea ce credem că suntem, cel puțin în aproximativ primii 20-25 de ani de viață, este probabil suma așteptărilor, atribuirilor, celorlalți semnificativi pentru noi.

Pentru a înțelege lumea în care ne naștem, și implicit pentru a ne forma noi ca persoane individuale, avem nevoie ca gândurile, emoțiile și comportamentele noastre să fie experimentate și reflectate de către cei din jurul nostru. Prin ei ajungem să ne cunoaștem pe noi. Ceilalți sunt ca oglinda noastră. Avem nevoie de un răspuns din partea lor pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi, atât în interior cât și în exterior. Însă aici este și capcana…

…..cu toții suntem subiectivi și privim viața prin clepsidra propriei expriențe din trecut. Altfel spus, fiecare putem privi pe celălalt în felul nostru propriu care de cele mai multe ori nu reflectă realitatea interioară a celuilalt.

Acestă stare de fapt nu este un lucru în sine dăunător. Avem nevoie de aceste trăiri unice pentru a crea o relație unică. Pericolul apare atunci când credem că suntem doar ce ne spun ceilalți că suntem.

Și aici apar atribuirile:

  • copil bun/rău/cuminte/obraznic;
  • om inteligent/prost/neîndemânatic/meticulos;
  • egoist/altruist/agresiv/pașnic;
  • obedient/rebel;
  • un eșec/un model;
  • urât/frumos;

iar exemplele pot continua la nesfârșit.

Vă încurajez să vă gândiți de câte ori ați primit atribuiri de acest gen și le-ați integrat ca părți din propria voastră identitate?! Acum vă încurajez să vă gândiți de câte ori acestea reflectau doar percepția celuilalt asupra voastră sau în mod obiectiv și rațional chiar sunteți acea atribuire?!

Din nefericire creștem crezând că suntem suma atribuirilor oferite de cei din jurul nostru. Putem oare vorbi despre cine suntem noi cu adevărat în primii ani de viață? Nu este evident că suntem un organism în dezvoltare și prin urmare nu putem fi definiți prin ochii altora care la rândul lor au propriul bagaj de viață subiectiv?

Revenind la exemplul personal, momentul de cotitură a fost când cineva mi-a spus că nu sunt suficient de inteligent pentru a aspira la ceva mai presus de o simplă carieră într-o instituție. Până în acel moment eu am crescut cu atribuirea că sunt o persoană foarte inteligentă care și-a ales o carieră importantă și prin urmare sunt valoros. Acum, această persoană îmi spunea exact opusul. Am simțit cum emoțional și rațional mă scurtcircuitam intern. Din fericire a fost exact ce am avut nevoie pentru a face primii pași în a scrie în cartea vieții mele cu propriul meu stilou.

Secretul rezumat în câteva cuvinte este acesta:

Ne putem dobândi identitatea numai atunci când avem posibilitatea și libertatea de a analiza critic și de a respinge atribuirile care ni se fac”. – Franz Ruppert

Practic din momentul în care am realizat că identitatea mea nu poate fi stabilită doar prin prisma atribuirilor făcute de ceilalți, mi-am deschis poarta spre libertate și individualitate autentică.

2. Identificările.

Un alt aspect important pe care l-am realizat este acela că a avea modele sănătoase în viață este foarte important. Mentorii sunt persoane valoroase care ne pot ajuta să ne cunoaștem mult mai bine pe noi înșine. Desigur, părinții, rudele, prietenii, toate persoanele care te iubesc și te încurajează să crești sănătos sunt persoane valoroase.

Capcana aici este să nu ajungem să ne identificăm în totalitate cu celălalt „semnificativ”. Este bine să preluăm lecțiile de care avem noi nevoie, înțelepciunea și experiența lor însă este important de reținut că și ei la rândul lor sunt persoane separate de tine, cu propriile nevoi, trăiri și gânduri. Identificarea cu ei este o capcana la adresa propriei tale individualități întrucât Tu ești Tu iar Ei sunt Ei.

La rândul meu, am avut multe modele de-a lungul timpului iar la un moment dat fiecare am simțit că mă trădează, că nu se ridică până unde am vrut eu. Acum realizez că eu m-am identificat cu aceștia iar dezamăgirea era inevitabilă. Eu sunt o ființă separată cu alte nevoi și dorințe. Nu putea celălalt să fie „eu”, nu?

3. Delimitările.

Ultimul aspect pe care doresc să îl menționez este despre delimitare.

Odată ce am realizat că sunt o persoană diferită, separată de atribuirile celorlalți, am încercat să îmi afirm separarea, să mă delimitez de orice „nu este Eu”.

Cu timpul am învățat că a reacționa nu este același lucru cu a-ți descoperi individualitatea. Dacă reacționezi la ceva ce nu dorești prin a respinge, ignora și/sau combate, de fapt tot ceea ce faci este să dai putere lucrului distructiv, să joci în continuare în același cerc vicios.

Doar a te delimita nu te ajută să îți descoperi individualitatea. Împreună cu această separare trebuie să existe o dorință autentică de înțelegere cum ai ajuns acolo, de ce, si cum îți dorești fie pe mai departe. Ce este al tău și ce nu, de ce ai nevoie în continuare și de ce nu. Să integrezi emoțional și rațional experiențele trecute care, vrem nu vrem, fac acum parte din componența identității noastre. Însă acum tu ești cel care își scrie individualitatea.

Acestea sunt trei dintre aspectele pe care eu le consider importante când dorești să faci primii pași spre libertatea individualității. A te cunoaște pe tine însuți și a te defini este calea nu doar spre fericire ci și spre a putea fi capabil să ajuți autentic și pe cei din jurul tău.

Comments

comments

TelbiszSergiu

About TelbiszSergiu

Sergiu sunt și doresc ca prin cuvintele așternute pe acestă pagină și blog,să îmi aduc propria contribuție la o deschidere cât mai mare spre explorarea interioară, care este cea mai importantă, urmată de o reflexie a propriului potențial spre exterior. Sunt psiholog și psihoterapeut format pe Psihoterapie Integrativă precum și în training pe Analiza Tranzacțională. Pentru orice nelămurire, întrebare sau dorința de a lucra împreună într-un context terapeutic (locația este în Timișoara, strada Lucian Blaga nr. 2, ap. 5), mă puteți contacta folosind formularul de contact al site-ului sau pe adresa de e-mail: sergiu.telbisz@gmail.com. În cadrul ședințelor de psihoterapie putem aborda subiecte variate într-un cadru sigur și de acceptare. Lucrez preponderent cu adolescenți și adulți. Ofer consiliere psihologică, dezvoltare personală precum și terapie pe teme existențiale, anxioase, cognitiv-comportamentale, emoționale etc.

Leave a Reply