Responsabilitatea

      2 Comments on Responsabilitatea

Încă de la o vârstă fragedă persoanele din jurul nostru ne învață mai mult sau mai puțin despre responsabilitate. Cu toții știm că suntem responsabili de acțiunile noastre, fie că vorbim de lege sau de codul moral și etic.

Acum vin cu o întrebare: care este responsabilitatea ta cea mai mare în acest moment?

Dacă cineva mi-ar pune această întrebarea, răspunsul meu ar fi: propria mea viață.

Personal am descoperit că cel mai greu lucru este să îți recunoști ție însuți că viața ta este sau nu este cum ți-ai dori să fie iar principala cauză pentru situația de fapt ești chiar tu.

Am crescut oarecum cu ideea că părinții sunt cei care trebuie să te ajute să îți găsești drumul în viață. O dată ales vei trece și tu la un moment dat prin etapa de părinte. Cred că majoritatea dintre noi am gândit sau încă gândim astfel. Noțiunea în sine nu este greșită dar problema apare când tu atingi vârsta relativei maturități psihice și nu preiei volanul. Se prea poate ca părinții să te fi îndrumat spre un lucru dorit de ei; se poate să îți acorde libertate absolută și nu ști pe ce cale să mergi; se poate ca ei să se fi implicat în educație și sunt dispuși să te încurajeze în vocația ta.

Indiferent de variabilă un singur rezultat este valid. Tu răspunzi de tine.

Dacă în acest moment simți că un aspect al vieții tale nu este cum ți-l dorești, cel mai probabil puterea schimbării stă în mâinile tale.

Motivul pentru care am simțit nevoia să scriu aceste rânduri este că mi-am adus aminte de două momente petrecute acum câteva luni în urmă cu doi colegi.

Primul moment a fost când eram la birou iar televizorul era pornit pe un canal de știri. La un moment dat apare la televizor un elev român care s-a remarcat la un concurs internațional de matematică. Nu mai țin minte exact cum am intrat în discuție cu respectivul coleg pe tema învățământului din România dar la un moment dat mi-a spus următoarele cuvinte pe care nu le voi uita niciodată:

“Dacă te ducea mai mult capul nu erai acum aici!”

În acel moment, sincer vă spun, în interiorul meu m-am simțit insultat și nervos. Însă atunci, în acel moment, s-a produs una dintre cele mai importante revelații:”dacă eu cred că pot mai mult de ce nu investesc în dezvoltarea mea?”.

Astăzi, după zeci de cărți citite și multe ore investite în dezvoltare personală, am ajuns mai departe decât mi-am permis să îmi imaginez în acel moment.

Astăzi, îmi dau seama că m-am simțit insultat și nervos pentru că o meritam. Nu mi-am asumat corespunzător responsabilitatea față de mine. M-am lăsat ghidat de viață și de context. Nu acționam direct în mediul meu înconjurător. Mai mult de atât, realizez că indirect acel coleg se ataca și pe el. În alte cuvinte în interiorul său probabil zac multe dorințe și aspirații neîmplinite. Pot spune că acum îi mulțumesc pentru acele cuvinte.

De asemenea nu consider că este normal să denigrezi o meserie, indiferent de natura ei. Totuși, ca să ajungi oriunde trebuie într-o anumită măsură “să te ducă capul”. Este adevărat că mediul de lucru în cauză nu este nici pe aproape corect, sănătos sau liniștit dar dacă îți place ceea ce faci nu văd de ce trebuie să se pună astfel problema.

A doua întâmplare a avut loc acum câteva săptămâni. Eram într-un alt birou și am remarcat un coleg care citea o carte. Desigur că eram mega curios ce anume citește dar am preferat să nu îl deranjez. După aproximativ 15 minute intră un alt coleg în birou, îl vede că citește și îl întreabă direct ce face. Acesta i-a răspuns că învață pentru o admitere în vară. Surprins, colegul care a intrat întreabă retoric dacă vrea să avanseze în instituție la care viitorul candidat răspunde foarte orgolios cu un zâmbet cât se poate de forțat: “Vreau să îmi depășesc condiția.”

În acel moment am fost sigur de un lucru: va pica la admitere.

Nu pot să explic acest lucru dar parcă puteam să văd pe fruntea lui cuvintele: Pierzător. Nu vedeam în el acea dorință autentică de a reuși. Nu vedeam entuziasmul, nu vedeam aspirația. Este acea persoană tipică care și-ar dori să își depășească condiția dar nu îndrăznește să-și asume și responsabilitatea.

Și aici vin cu o ultimă opinie. Fiecare dintre noi trebuie să ne luptăm cu noi înșine să descoperim ce anume dorim de la viața noastră. Părinții, bunicii, rudele au făcut o treabă extraordinară aducându-te până la vârsta tinereții dar mai departe nu lăsa greutatea și vina pe ei.

Tu ești cel responsabil.

În psihologie socială apare terminologia și implicit conceptul erorii de atribuire instrumentală. În alte cuvinte, atunci când nu reușim un lucru atribuim vina unei cauze externe: situația, problemele prea dificile. timpul prea scurt etc., nu noi că nu am fost destul de pregătiți; iar dacă reușim să ducem la capăt cu succes un lucru ne autogratificăm prin explicații cu atribuiri interne: sunt inteligent, m-am pregătit etc. mai puțin a contat că ai putut de exemplu copia.

Eu am remarcat că din momentul în care am învățat să îmi asum conducerea propriei vieți și să investesc timp în ceea ce îmi place cu adevărat (aici vorbesc în special din punct de vedere profesional) viața s-a îmbunătățit considerabil.

De fiecare dată când văd o persoană blocată în dezvoltarea sa mă cuprinde un sentiment de tristețe. Trec anii pe lângă el și îi irosește. Încerc să îl ajut, dacă pot și îmi permite nivelul de relaționare, dar de cele mai multe ori este o luptă cu morile de vânt dacă nu ajunge și el să experimenteze pe pielea sa dorința autentică de schimbare.

Tot ce trebuie este acel moment sau acel șir de evenimente care duc la trezire.

Asumă-ți responsabilitatea! Găsește-ți vocația! Nu renunța!

 

 

Comments

comments

2 thoughts on “Responsabilitatea

  1. stepanadrianblogger

    Îmi place și genul acesta de articole pe care le scrii. Te felicit, Sergiu! Îmi completează cumva panorama discuțiilor noastre legate de meserie, vocație și ce trebuie să facem ca să fim fericiți pe plan profesional. Mulțumesc!

    Reply
    1. TelbiszSergiu Post author

      Mulțumesc pentru încurajare! Mă bucur să știu că pot ajuta prin aceste articole câte puțin pe fiecare și că putem în acest fel să învățăm fiecare dintre noi din experiențele celuilalt! Mulțumesc și eu!

      Reply

Leave a Reply