Nu știu exact

      No Comments on Nu știu exact


Elephant-4214115Nu știu exact despre ce doresc ca acest articol să fie
. Nu sunt sigur care este tema principală, sau poate știu, dar încerc să găsesc cuvintele potrivite.

Scriu acest articol aflându-mă sub influența a două opere literare. Mai precis este vorba despre ”Frații Karamazov” de F. Dostoievski și ”Solenoid” de M. Cărtărescu.

Primul roman este deja finalizat, lecturat, la ”Solenoid” sunt la pagina 220 din 836. (Frații Karamazov are aproximativ 1100 pagini).

Mă amuz acum la amintirea când eram mic iar o carte de basm, de aprox 150-250 pagini, mă înspăimânta. Acum sufăr că acele pagini se duc și nu că există.

Mă simt norocos! Și nu este vorba despre a câștiga la loterie, ci la faptul că trăiesc într-o epocă în care am această libertate de mișcare, atât fizică cât și intelectuală.

Personal romanțez trecutul, iubesc Istoria. Mi-ar plăcea să pot călători în trecut și să trăiesc printre cei care o dată au fost. Dar unde ar fi această libertate? Cu cine aș putea împărtăși aceste gânduri știind că voi încă nu v-ați născut?

Care este de fapt tema acestui articol? Unde vreau să ajung?

Cred că acest mic pasaj din Solenoid-ul lui Cărtărescu este reprezentativ:

”De ani de zile și băteau cu toții joc de ideea fixă a portarului, dar el, tăcut și umil între ușile lui, știa mai bine. Avea timp să aștepte, avea și credință. Noaptea privea,din minuscula noastră lume, cerul înstelat și, chiar dacă n-avea să fie niciodată răpit acolo sus. măcar prin asta era mai bun decât cei din jur, oameni fără speranță și batjocoritori ce alergau zi după zi după brânza din labirintul de plexiglas. Măcar privea stelele, el, cel mai jalnic om care-a trăit pe pământ, măcar arăta prin asta dorința de a ieși la larg……………..Când credinciosul spune ”Voi fi mântuit”, scepticul îi aduce aminte că un acarian neînsemnat, care trăiește o nanosecundă pe-un fir de praf într-una dintre miliardele de miliarde de galaxii, nu are de ce să fie, tocmai el, privit de ochiul din altă lume și, în cele din urmă, salvat. Că nu putem avea pretenția să fim mântuiți mai mult decat o are o bacterie din flora noastră intestinală. De ce aș fi salvat, eu, tocmai eu, dintre toți oamenii de pe pământ? Ce este prețios în mine, ce rod ar putea culege, și cine, din boaba de lumină a conștiinței mele?”

Se pot înțelege multe din acest fragment. Ceea ce am descoperit eu până acum în urma cititului, este faptul că pentru fiecare cititor sensul unui text este în linii mari asemănător, dar diferit în esență. Fiecare cititor îi conferă unui text unicitatea propriei existențe. Și consider că un scriitor ar trebui să accepte realitatea faptului că sensul său nu este identic cu sensul celuilalt. Important este ca la finalul acelei lecturi, să producă o transformare în interiorul tău.

Nu știu ce reacție ai avut tu la acest text. Însă îți pot transmite ce am simțit eu: binecuvântare.

Binecuvântarea în acest caz, are două dimensiuni: una pragmatică și una existențială.

Cea pragmatică.

Este dureros să îți inhibi autenticitatea în viața de zi cu zi pentru a nu fi criticat. Este dureros să faci sacrificiul eului tău pentru a mulțumi eul altora. Cred că acest text exprimă realitatea unei societăți care nu acceptă ce este diferit. Nu acceptă ca tu ”să te uiți la stele și să visezi”. Nu acceptă ca tu să ai o opinie, să ai curajul de a fi autentic.

Cred că această dimensiune pragmatică este simplă: fii tu!

Ceilalți care nu vor să deschidă ochii spre adevăratul lor potențial vor continua să alerge  ”zi după zi după brânza din labirintul de plexiglas”.

Fii acel bătrân care se uită la stele! Fii cel care visează și fii cel care face pasul spre planul perpendicular a vieții, nu doar lateral sau longitudinal (metaforă preluată tot din Solenoid).

Cea existențială:

Mă consider binecuvântat cu însă faptul că exist în acea nanosecundă dintr-o galaxie pierdută în miliarde de galaxii. Mintea nu poate cuprinde vastitatea Universului și cred că nu putem cuprinde nici  norocul pe care îl avem ca să fi atins această lume.

Un matematician ar putea să ne calculeze cu aproximație care au fost statistic șansele să te naști și să trăiești pentru o clipă în această lume. Câte șanse au fost ca toate lucrurile să se alinieze ca tu să ai condițiile pentru a te naște. Ca să poți respira pentru o nanosecundă din viața Universului?

Nu vreau să discut aici despre cei care se nasc în suferință. Nu vreau să scriu despre realitatea lui Dostoievski care există. Nu este o lume dreaptă și nici nu va fi. Noi suntem cei care pun granițe, elaborează teorii, arată ce este negru și ce este alb. Noi stabilim ce este o infracțiune și ce este un act de altruism. Normele le stabilim noi, și nu o entitate care să ne absolve de responsabilitatea faptelor noastre.

Singurul meu gând la lecturarea acelui pasaj este că mă simt binecuvântat pentru faptul că o dată am existat și eu.

Acesta este îndemnul meu: să trăiți cu acest gând. Să savurați cât mai mult din acea nanosecundă așa cum simțiți voi că trebuie fără a implica ulterior regrete. Nu încurajez în acest sens desfrâul ci echilibrul.

Și totuși, care a fost scopul acestui articol? Vă las pe voi să concluzionați. Sensul tău va fi diferit de al meu și aici rezidă frumusețea.

10489739_502457599885180_99425016509853008_n

 

 

Comments

comments

Leave a Reply