Nu putem

      No Comments on Nu putem

dog-237974_640Nu putem să………înainte să spun, ce ziceți de o mică întâmplare?

O persoană dorește să cumpere doi câini cu scopul de a-i păzi casa. Gășește acești doi câini care sunt și frați. Ambii sunt băieți.

Încă de mici aceștia sunt ținuți inchiși într-o cușcă în timpul zilei iar în timpul nopții mai primesc undeva la 7-8 metrii în plus de spațiu. Rar sunt lăsați să se plimbe prin curtea propriu-zisă și cu atât mai puțin prin grădina care este destul de mare.

Sunt hrăniți în principiu o dată pe zi, uneori de 2-3 ori. Nimeni nu se joacă cu ei și de cele mai multe ori glasurile oamenilor sunt ordine.

Timpul face ce știe el să facă, trece, iar cu această trecere cei doi câini cresc.

A trecut mai bine de un an în acest Univers al lor. Cei doi masculi devin teritoriali și este evident deja cine este alpha. Micul spațiu din cușcă este delimitat de fiecare iar la micile agresiuni teritoriale se mușcă și se bat până la sânge. Nu destul cât să fie o problemă serioasă dar destul cât să apară picături roșii.

La un moment dat a avut loc o astfel de altercație între cei doi iar stăpânul a intrat să îi despartă. Alpha sare și îl mușcă și pe el de picior. Nu foarte grav dar destul de periculos cât să trebuiască să meargă la Spital.

Cum justifică această persoană comportamentul celor doi câini:

”Nu sunt buni câini de casă”

”Sunt nebuni și agresivi, se vor mânca unul pe celălalt”

”Trebuie să mă scap de unul”

”Le-am oferit o casă și mâncare și uite ce fac”

”Câinii trebuie să asculte ce spune omul. Noi suntem stăpânii animalelor” etc

Acum vă întreb eu pe voi înainte să continui povestea și gândurile mele în legătura cu aceasta: ce s-a întâmplat cu acești doi câini?

Mai departe scriu ceea ce cred eu.

Acum câțiva ani, eram la un curs în cadrul Facultății de Psihologie, nu mai țin minte exact la ce materie dar știu că vorbeam despre atașament și primii ani de viață. Atunci am auzit despre un experiment realizat pe maimuțe mici, nu de mult născute. Acestea, au fost puse în apropierea a două ”maimuțe mamă”: una era de metal, rece dar avea lapte iar alta era din pluș, caldă dar nu avea lapte. Practic maimuța bebe trebuia să aleagă între rece și hrănitor sau cald și înfometare. Maimuțele bebe au ales maimuța mamă pluș.

Ce înseamnă asta?

Dorința de afecțiune și de iubire este mult mai puternică decât mâncarea. Da, ai nevoie de mâncare fizic ca să supraviețuiești dar ai nevoie de dragoste și afecțiune pentru a crește sănătos și a pune bazele unei percepții despre lumea ta înconjurătoare ca primitoare și sigură.

Gândiți-vă la bebeluși. Da, au nevoie de mâncare, evident, dar necesitatea de a fi iubiți și ținuți este mult mai mare.

Bun. Să revenim la povestea noastră.

Ce au primit acești câini de-a lungul vieții lor? O casă (cușcă) rece, mâncare și ceva spațiu de mișcare, și ocazionalele dialoguri cu Omul care erau de cele mai multe ori ordine.

Au crescut, fiind masculi era clar că instinctul teritorial se va instala. Neavând un atașament față de ceva, poate doar față de propria entitate, au devenit agresivi. Nu li s-au arătat ce înseamnă o mângâiere, o joacă, un dialog. Au fost crescuți efectiv să devină acel lucru pe care ulterior stăpânul nu a dorit să devină: paznici neînfricați a curții sale.

Atât de multe lucruri avem de învățat din astfel de întâmplări!

NU POȚI să ceri de la o persoană să fie in X fel când a ajuns la vârsta maturității dacă tu nu i-ai oferit  ceea ce avea nevoie.

NU este de acuzat hoțul că a devenit infractor ci sistemul sau persoanele care l-au încurajat să devină astfel.

NU este de acuzat un extremist că este fanatic și convins la absolut de idealurile sale fără ca să nu dăm vina pe cei care l-au crescut și încurajat în acestea.

NU putem da vina pe un copil care își ignoră complet părinții la bătrânețe fără ca înainte să vedem cum a fost el tratat când era neputincios.

NU putem da vina pe politicienii și corupții dintr-o societate cât timp membrii acelei societăți încurajează corupția prin micile lor gesturi, fapte și vorbe.

NU poți să te aștepți ca cineva să îți fie prieten după ce l-ai tratat ca un nimic de-a lungul anilor.

NU ai dreptate să te aștepți la altceva decât ceea cei ai avut de oferit tu la rândul tău!

PUTEM însă să dăm vina pe omul ( nu se aplică la alte specii ) care este conștient de problemele sale, are posibilitatea și puterea să facă o schimbare și nu face nimic în acest sens, ba mai mult dă mai departe mentalitatea defectuoasă urmașului său.

Este ușor să aruncăm vina pe câini în acest caz: ”așa sunt ei de la mama natură, nu sunt sănătoși la cap” și să nu ne uităm la vina propriei persoane.

Desigur, acesta este doar un exemplu simplu. Sunt sigur că fiecare familie, fiecare grup social poate să observe în interior o asemenea situație cu ramificații mult mai complexe.

Este dificil să accepți responsabiliatea acțiunilor și faptelor tale. Solicită întradevăr un grad ridicat de putere interioară, înțelepciune și dezvoltare personală.

Suntem ființe imperfecte care trăim într-o lume imperfectă. Cu toții greșim, dar nu înseamnă că încetăm să fim responsabili de faptele noastre. De cele mai multe ori decizia a fost luată conștient. Ai știut că așa vei face și ai știut de consecințe. Rar se întâmplă să acționezi fără să ști care pot fi rezultatele.

Voi discuta în următorul articol despre această responsabilitate și iertare față de propriile acțiuni și ale celorlalți.

Pentru moment mesajul pe care am vrut să-l transmit este acesta: nu putem avea dorința (să nu spun pretenția) ca să primim altceva decât ceea ce noi am oferit la rândul nostru prin faptele, cuvintele sau atitudinile de zi cu zi.

Indiferent despre ce context sau tip de relație vorbim, principiile karmei sunt prezente: pentru orice acțiune există reacțiune. Este în puterea ta să decizi ce fel de reacțiune îți dorești de la viață iar primul pas este responsabilizarea ta față de lumea înconjurătoare.

caged-278910_640

 

Comments

comments

Leave a Reply