Narcisismul

      No Comments on Narcisismul

Narcisismul conform definiției Dicționarului Explicativ Român este:

NARCISÍSM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme.

Nu cred că trebuie să fac o introducere elaborată. Cu toții am auzit de acest termen. Există mai multe legende cu privire la Narcissus și nașterea acestui cuvânt. Printre cea mai cunoscută este cea în care Echo s-a îndrăgostit de Narcissus însă acesta o respingea. De durere Echo a murit fapt pentru care zeița Nemesis îl pedepsește pe Narcissus prin a se îndrăgosti de propria imagine. Narcissus văzându-și într-o zi reflecția în apă încearcă să o atingă, cade în apă și se îneacă.

Însă eu vreau să vorbesc puțin despre narcisism din perspectiva psihologiei. Voi scoate câteva idei principale, concepte, dintr-un articolul foarte interesant despre narcisism publicat anul trecut:

MacDonald, P. (2014). Narcissism in the modern world, Psychodynamic Practice: Individuals, Groups and Organizations,20(2), p. 144-153.

În prezent, narcisismul a devenit o adevărată problemă, preponderent la adolescenți și tineri. Societățile din prezent (aici mă refer în special la cele din Europa și America) sunt caracterizate ca societăți narcisice. Christopher Lasch în 1978 a venit cu sintagma “The Culture of Narcissism” iar alți autori numesc această perioadă ca “epoca celor îndreptățiți”.

Cu toții suntem mai puțin sau mai mult narcisici. Conform lui Winnicott încă de la naștere există un gram de narcisism. Ca și bebeluși, nu putem realiza magnitudinea lumii în care ne aflăm, drept urmare, ne “vedem ca fiind centrul Universului”. Lumea se învârte în jurul nostru. De asemenea există un narcisism primar care începe o dată cu primul contact cu mama care-i asigură siguranța, iubirea și confortul de care el este dependent.

Copilul începe să crească iar acest narcisism primar dispare, regulile societății intrând în acțiune. Treptat descoperim cine suntem, ce este lumea din jurul nostru, cum putem acționa în ea etc. Modul prin care părinții și contextul influențează copilul va determina la acesta un grad mai înalt sau mai scăzut de narcisism,

Trebuie să menționez încă de pe acum că acest subiect este într-o anumită măsură greu de acceptat tocmai pentru că lovește în narcisismul fiecăruia dintre noi.

Desigur narcisismul se împarte în:

– sănătos;

– nesănătos.

Narcisimul sănătos este cel care te ajută să-ți înțelegi valoarea, capacitatea de a-ți reveni dintr-o dezamăgire/eșec, care îți asigură un confort și suport în relații. Primul pas prin care acesta poate apărea este ca mama să acorde copilului o îngrijire corespunzătoare, nu obsedantă, nici evitantă și chiar ea să fie ok cu propria persoană. Se spune că pentru bebeluș și copilul mic, fața mamei este prima oglindă prin care el se vede. De aceea este important ca mama să transmită sentimentele ei într-un mod corect, sănătos pe care copilul mai apoi le internalizează.

Narcisismul nesănătos este acela prin care un individ devine prea încrezător în propriile puteri, plin de sine, cu o viziune centrată pe propria persoană. De cele mai multe ori acest tip de narcisism denotă o dereglare în stima de sine manifestată prin obsesie de sine, grandoare.

Grandoarea este o defensă împotriva sentimentului/lor profund/e de inferioritate. El nu este constant și consistent iar individul este blocat într-un conflict interior. De asemenea aceste persoane sunt de obicei mai puțin flexibile în modul de a percepe lucrurile și pot avea o slabă monitorizare de sine.

Unele teorii spun că un narcisism puternic nesănătos poate fi consecința unui trecut caracterizat prin abuz sau neglijență.

Totuși, putem fi siguri că nu doar factorii psihologici sunt de vină cât și cei educaționali.

Trăim într-o societate dominată de mass-media și de ideea imaginii perfecte. Știrile, reclamele, rețelele de socializare etc, toate încurajează dezvoltarea unui narcisism nesănătos prin promovarea unui sine fals.

Cel mai bun exemplu este Facebook-ul unde sunt persoane care afișează poze realizate în cele mai ideale posturi și locații posibile. Nu este rău să vrem o poză frumoasă dar când pui prea mult accent pe aceste fotografii și ajungi să crezi că acea persoană ești tu, perfectă, ideală, se ajunge la crearea unei imagini false. Astfel i-a naștere un sine fals care trebuie permanent hrănit cu admirație, aprobare, like-uri, laude. Practic, susținerea impresiei unui sine fals este ca un drog. Ajungi să vrei tot mai mult și constant acest drog. Când admirația dispare, sau timpul își spune cuvântul asupra coprului tău, există riscul unui conflict interior atât de puternic încât duce la prăbușirea ta ca individ. Poate pentru unii fiind chiar sfârșitul. Pentru alții este primul pas spre a începe o idealizare falsă a unei persoane care încă se află pe treapta admirației și simte că trăiește prin ea.

Este foarte periculos să ajungi să crezi că ești și meriți ceva imaginar, fals. Exemple sunt multe dacă ești dispus să deschizi ochii.

O mare parte din ideile expuse până acum pot fi găsite și în sursa bibliografică menționată mai sus. O recomand să o citiți dar este în limba engleză. O puteți găsi pe Google Academic/Scholar sau îmi trimiteți un e-mail și o trimit eu.

Acum doresc să merg puțin mai departe. Vreau să vorbesc puțin despre narcisismul din România.

Recent am stat de vorbă cu un grup de prieteni și colegi de la Psihologie iar printre multele topic-uri pe care le-am abordat a fost și această idee: într-o mare măsură narcisimul existent în România este o consecință și a comunismului. Este o rană încă deschisă.

Am auzit de multe ori sintagma: ” eu îi ofer tot ce am copilului meu pentru că eu nu am avut”. Problema este că oferind tot ce poți acelui copil, chiar lucruri care nu îi sunt necesare în acel moment, pot duce la o creștere exponențială al narcisismului acelui copil. Și acest lucru se întâmplă deja de ani de zile. Generațiile actuale de copii și adolescenți, chiar și unii tineri sunt pur și simplu rupți de propria persoană interioară. Nu spun că toți, doar că o mare parte dintre ei. Recent am văzut un video postat de Adrian de la o conferință TED în care specialiștii de azi spun că suntem cea mai leneșă generație (1980-2000-prezent). De ce? Pentru că avem tot ce ne trebuie pentru a realiza lucruri minunate dar o mare parte nu mișcă un deget în acest sens. Ba chiar sunt ca să existe.

Comunismul a fost o deprivare pentru părinții noștrii. O deprivare de la multe lucruri. Este normal să dorească să le ofere celor mai mici toată dragostea și posibilitățile existente. Dar nu atât de mult încât să le dezvolte o imagine falsă de sine și a lumii ce îi înconjoară.

Laudele excesive de cât de inteligent este copilul tău, acuzarea constantă a profesorilor sau a figurilor investite cu o anumită autoritate instituțională (reminisciențe din perioada comunistă, o anxietate latentă, inconștientă, pentru unii o traumă), crearea unui sentiment, respectiv atașament nesigur la copil – dependent sau evitant, toate lucrurile care îl repoziționează în centrul Universului de bebeluș este o cale nesănătoasă de a-l dezvolta ca individ.

Recunosc că și eu am o parte narcisică. Și nu pica în capcana să crezi că tu nu. Cu toții suntem. Problema este că generațiile tinere manifestă o acutizare a acestui simptom. Este în puterea ta ca adult sau tânăr responsabil să decizi cum dorești să crești sau să îți continui viața.

Vă mulțumesc pentru această lectură puțin mai lungă dar, sper, benefică!

“Omul care se gândește numai la sine și caută în toate numai câștigul personal nu poate fi fericit. Vrei să trăiești pentru sine – trăiește pentru ceilalți.” – Seneca cel Tânăr

 

 

Comments

comments

Leave a Reply