Moduri de experiență

      No Comments on Moduri de experiență

Moduri de experiență. Astfel a conceptualizat Peter Fonagy diferitele metode prin care noi percepem, simțim conexiunea dintre lumea noastră internă și realitatea externă.

De câteva săptămâni citesc cartea “Atașamentul în psihoterapie” de David J. Wallin. Este o carte excelentă, plină cu informații utile. Încă nu am ajuns să o termin dar doresc să schițez câteva idei care apar în ea cu privire la modul prin care noi trăim viața internă în raport cu realitatea înconjurătoare. Capitolele și subcapitolele care abordează această temă m-au ajutat să înțeleg mai bine ce anume se întâmplă cu noi atunci când suntem confruntați cu diferite situații.

Fonagy a scris că există trei moduri de experiență:

1) modul de echivalență;

2) modul de pretindere;

3) modul de mentalizare sau reflexiv.

 

1. Modul de echivalență

Ce înseamnă primul mod? Acesta face referire la faptul că atunci când suntem mici, lumea internă și realitatea externă sunt echivalate. Sunt un tot unitar. Deși este o caracteristică copiilor foarte mici, ea apare și la adulți. Sunt acele situații când ceea ce crezi despre tine se reflectă în modul prin care acționezi în exterior. Crezi că ești un om ghinionist, te autosabotezi să ai ghinion și eșecuri ( de cele mai multe ori la nivel inconștient). Lumea spune că ești un egoist, vei ajunge să crezi cu adevărat că așa ești, drept urmare ești. Când am citit acest mod de experiență gândul mi-a zburat la conceptul din psihologie socială de îndeplinire a profeției. Dacă cineva sau ceva îți comunică un viitor speculativ, prin faptul că îl tot repetă/verbalizează ajungi să îl duci la îndeplinire, deci “profeția” se adeverește.

Problema este că acest mod este disfuncțional pentru o persoană care dorește să se dezvolte sau să se înțeleagă mai bine. Trebuie să înțelegem că lumea noastră internă nu este egală cu realitatea externă. Noi nu suntem răi sau buni doar pentru că cineva ne spune acest lucru. Nu trebuie să adoptăm cuvintele lor ca și credințe ale noastre. Trebuie să separăm ceea este în interior de ceea ce are loc în exterior și să vedem conexiunea dintre ele. Dacă rămânem la nivelul unui copil mic pentru care de exemplu jucăriile și lumea sa imaginară este tot una cu realitatea vă puteți da seama că este un mod disfuncțional de a trăi.

 

2. Modul de pretindere

Acest mod face referire la acele persoane care trăiesc în lumea lor internă. Își imaginează diferite scenarii de viață: cine sunt ei, ce pot ei face, ce abilități au, etc. și ajung să creadă că aceasta este realitatea. Imaginarul devine realitate dar acest lucru are loc de fapt în mintea lor. Exemplu aici sunt narcisicii, persoanele care au acel sentiment de grandoare în diferite aspecte ale vieții, cei care folosesc mult negația ca mecanism de apărare etc.. Problema este că acești oameni ignoră realitatea externă și se scufundă în lumea lor internă, imaginată și creată, drept urmare sunt prizonierii propriei lumi.

Aceste persoane nu sunt realiste, par tot timpul că visează și au gânduri care sunt evident non-realiste.

 

3. Modul meditativ sau reflexiv

Acesta este modul cel mai avantajos pentru individ. El recunoaște realitatea externă și explorează lumea internă. Înțelege că există o conexiune între cele două dar sunt în fond separate. Aici intră acele persoane care reflectă asupra emoțiilor, gândurilor, comportamentelor. Evenimentele și trăirile sunt interpretate, acționează în exterior conform celor simțite în interior. Înțeleg subiectivismul intern și acest lucru conferă o libertate interioară și autonomie în acțiunea exterioară.

 

În mod normal aceste trei etape apar treptat în dezvoltarea noastră de la copil la adult. Din păcate datorită diferitelor contexte sau cauze, această dezvoltare poate avea de suferit iar unii adulți se regăsesc în una din primele două moduri.

Mai departe doresc să fac legătura cu un alt capitol din cartea menționată care este în strânsă legătură cu cele trei moduri.

Este vorba despre atitudinea sinelui/a noastră față de o anumită experiență.

Păstrând în minte primele trei etape, voi menționa acum trei tipuri de atitudini pe care le putem avea în diferite situații:

1) Prinși în experiență;

2) Mentalizare;

3) Meditație.

 

1. Prinși în experiență

Mergând mai departe de modul de echivalare a lumii interne cu realitatea externă, de multe ori am pățit cu toții să ne simțim oarecum setați pe pilot automat. Are loc o ceartă și reacționăm fără să gândim. Simțim că ne este frică și pur și simplu ne retragem. Suntem bucuroși și acceptăm orice ni se propune. Aceste puține exemple ne arată foarte clar ce înseamnă să fi prins în experiență. În alte cuvinte ne ignorăm orice alt canal intern de comunicare și acționăm într-o manieră nonreflexivă. Luăm realitatea așa cum este. Nu există interpretări în acel moment ci o singură abordare. Ignorăm senzațiile somatice și gândirea. Suntem victimele unor tipare comportamentale mai vechi, acționăm cum am fost programați încă de mic copil.

Vă puteți da seama ce mari probleme ne poate cauza acest tipar atitudinal? Și cât de des îl folosim? Acționăm pur și simplu. Eventual după aceea trecem la tiparul numărul doi, mentalizarea, care ar fi trebuit să existe în acel moment.

 

2. Mentalizarea

Acest tipar atitudinal este foarte important. Creează flexibilitate în gândire, profunzime în trăire și conferă semnificații multiple unui eveniment particular. Suntem deschiși la ceea ce simțim în acel moment și avem puterea de introspecție. Ne întebăm de ce simțim ceea ce simțim, care sunt dorințele și credințele noastre. Nu ne lăsăm conduși de impulsuri și ne automonitorizăm constant. Main, în teoria atașamentului, a folosit des termenul de metacogniție, adică “a ne gândi la gândurile noastre”. Aceasta este și cea mai mare diferență, cel puțin la nivel intelectual, dintre specia umană și celelalte specii, puterea de a ne vedea din afară, de a ne analiza propriie gânduri. Este foarte important să învățăm să ținem cont de această capacitate. Câte conflincte interne și externe pot fi prevenite sau soluționate dacă suntem mai atenți la propriile noastre trăiri și încercăm să le dăm un sens.

3. Meditația

Acest ultim tipar face referire nu atât de mult la meditație ca practică propriu-zisă ci mai mult la ideea că trebuie să avem momente când pur și simplu nu ne gândim la nimic. Ne odihnim și conștientizăm ceea ce ne înconjoară fără a judeca sau analiza. Pur și simplu să fi atent la propria ta respirație și să observi ce te înconjoară. Posibilitatea de a fi prezent cu totul în prezent, în aici și acum. Acest tipar atitudinal exersat poate aduce beneficii enorme vieții tale. Când a fost ultima dată când ți-ai odihnit mintea? Încurajez meditația adevărată dar și acest simplu act de conștientizare a momentului îți aduce beneficii uriașe în lumea ta internă și realitatea externă.

Acest două ultime tipare atitudinale te ajută în multe lucruri printre care enumăr: adaptare mai bună la diferite situații, înțelegerea și integrarea sentimentelor/gândurilor, trăirea într-o manieră profundă a bucuriilor și experiențelor vieții, diminuarea stresului, facilitatea autocunoașterii, cultivarea calmului etc.

Aceste câteva idei sunt doar o mică parte a ceea ce am descoperit lecturând cartea. O dată terminată voi face cu siguranță o recenzie.

Personal m-am identificat cu toate cele 6 idei scrise mai sus și îmi dau seama cât de mult reflectă ceea ce se întâmplă cu mine (în particular) și cu oamenii ( în general).
Sper și îmi doresc să începem cât mai mulți călătoria din interiorul nostru spre exteriorul lumii și să ne descoperim câte puțin de fiecare dată.

Bibliografie: “Atașamentul în psihoterapie” de David J. Wallin-editura Trei

 

Comments

comments

Leave a Reply