Întregul și Căderea Idolilor

      No Comments on Întregul și Căderea Idolilor

dudefallingÎntregul și Căderea Idolilor.

Știu, sună ușor dramatic și în esență este. Cu toții am trecut, la un moment dat, prin acel moment în care o persoană, în ciuda faptului că a ocupat un loc important în viața noastră, a căzut. În varianta mai bună, a căzut dar nu a și dispărut, mai degrabă a fost repoziționată.

Dar să pun la o parte ambiguitățile.

De-a lungul vieții întâlnim persoane care au un impact mai mare sau mai mic asupra dezvoltării noastre intelectuale, fizice, emoționale, comportamentale etc.

La început, de fiecare dată, totul pare excelent. De fapt există mai multe sintagme de tipul: luna de aur, anul de aur, perioada colorată etc.

În toate tipurile de relații interumane există o perioadă (în special la început), când fiecare îl percepe pe celălalt având mai multe calități pozitive decât defecte. Însă la un moment dat ceva se schimbă, mentorul nu mai este atât de atotcunoscător, iubitul/a începe să facă greșeli, animalul de companie este mai neascultător, șeful/manager-ul este mai exigent, etc.

Oricât am dori, la un moment dat lucrurile devin mai ”realiste”.

Ce se întâmplă?

Albert Camus a scris despre acest lucru. El a fost de părere că fiecare dintre noi privim o persoană necunoscută ca un întreg. De cele mai multe ori, acel întreg este perfect, ca un cerc. În acele momente, noi ne cunoaștem suficient de bine cât să realizăm că suntem și produsul emoțiilor, gândurilor și trăirilor care nu totdeauna cauzează mândrie sau fericire față de propria persoană. Prin urmare, tu te cunoști ca o persoană imperfectă dar pe celălalt nu îl cunoști suficient de bine ca să tragi o astfel de concluzie. Îl vezi ca un întreg, fără ”malformațiile” tale.

Astfel totul începe foarte promițător. Înecat în propriile iluzii și dorințe, îți creezi o lume care la un moment dat se va prăbuși.

După o perioadă de timp, acel cerc perfect începe să sufere schimbări, se ondulează, se adâncește, se schimbă. Persoana cealaltă devine ca tine, o ființă umană cu defecte egale. Iluzia este zdruncinată iar readaptarea poate aduce schimbări majore.

De câte ori s-a întâmplat ca la un moment dat celălalt să te dezamăgească? Să-l fi pus pe un piedestal atât de înalt încât căderea a fost pe măsură? Câți mentori la un moment dat te-au trădat? Câte iubiri au venit și au plecat? Câți prieteni te-au trădat?

Camus spunea că este inevitabil să descoperim că acel întreg nu este un cerc perfect. Cu cât ne apropiem cu atât vedem cu adevărat ce se află în fața noastră.

Pe de altă parte, avem nevoie de iluzii. ”Adevărul este o iluzie față de care specia noastră nu ar putea supraviețui” a spus Nietzsche.

Privind lucrurile altfel, este normal ca fiecare persoană din viața noastră să sufere schimbări în ierarhia personală. Noi înșine suntem diferiți de la o zi la alta, atât biologic prin regenerare cât și mental prin adăugarea de noi informații care reconfigurează rețelele neuronale.

Schimbarea este viața în sine și important este să selectăm ce este mai bun din fiecare relație interpersonală.

Poate vă întrebați de ce am scris despre acest subiect. Recent o persoană pe care am considerat-o ca o importantă prezență în evoluția mea profesională, și da, și-a spus cuvântul, a modificat cercul. Am început să-i văd ”latura întunecată” ( dark side of the force 😀 ).

Și da, m-a dezamăgit. Dar vina este doar a mea că am investit-o, de fapt, cu o iluzie, care s-a prăbușit.

Îl mai țineți minte pe Platon cu a sa iubire platonică? Sau pe trubadurii medievali care scriau poeme întregi de iubire pentru o persoană dar refuzau vehement să trăiască cu ea?

Răspunsul este simplu. Până nu atingi ce este de neatins, iluzia întregimii, exprimată de Camus, este intactă. Odată atins, percepția subiectivă, idealizată, este zdruncinată.

Prin urmare și în concluzie, savurați călătoria. Iar după acel moment fatidic de cădere a idolului, nu vă grăbiți să îl eradicați din viață, ci redefiniți relația, regăsiți un echilibru sănătos.

communication

Comments

comments

Leave a Reply