Fragment ”Soluția Schopenhauer” de Irvin D. Yalom

Fragment carte ”Soluția Schopenhauer” de Irvin D. Yalom:

  • ”Când s-a produs răsturnarea? Când a înlocuit nostalgia promisiunile aurite ale zilei de mâine? Nu în liceu, unde Julius considera că totul e un preludiu (și un obstacol) în calea marelui premiu: admiterea la Facultatea de Medicină. Nu la Facultatea de Medicină, unde, în primii ani, tânjea să scape de sălile de curs și să ajungă în salon, ca internist cu halat alb și un stetoscop ieșindu-i din buzunar sau atârnat neglijent la gât, ca o eșarfă de oțel și cauciuc. Nu în perioada de internist, din anii trei și patru de facultate, când ajunsese în sfârșit în salonul de spital. Atunci tânjea după mai multă autoritate – să fie important, să ia decizii medicale cruciale, să salveze vieți, să poarte un halat albastru și să alerge cu un pacient pe targă spre sala de operații, pentru o intervenție urgentă. Nici măcar atunci când devenise rezident în psihiatrie și trăsese cu ochiul în spatele cortinei de șamanism, fiind șocat de limitele și incertitudinea profesiunii alese.”
  • ”Julius dădea din cap cu tristețe. Era adevărat că nu savurase niciodată clipa, nu reușise niciodată să prindă prezentul, nu își spusese niciodată lui însuși ”Asta e, acesta e momentul, această zi – asta e ceea ce vreau! Aceasta e vremea de aur, chiar acum. Vreau să rămân în această clipă, să prind rădăcini aici pentru totdeauna”. Nu, el crezuse întotdeauna că cea mai suculentă parte a vieții încă nu a venit și tânjise întotdeauna după viitor – timpul în care avea să fie mai matur, mai deștept, mai mare, mai bogat. Apoi venise schimbarea, momentul marii răsturnări, deziluzionarea bruscă și cataclismică a viitorului și începutul tânjirii dureroase după ceea ce trecuse.”

 

Și uite că a venit rândul acestei minunate cărți pentru a fi lecturată. Yalom nu încetează să mă surprindă prin modul său unic, terapeutic de a scrie. Pagină cu pagină mă identific cu cele două personaje principale: Julius și Philip, iar fiecare cuvânt rostit de către aceștia este ca o pastilă de terapie pentru propria mea viață.

Se spune că fiecare carte vine în viața ta atunci când trebuie, sau atunci când ai mai mare nevoie de ea. ”Soluția Schopenhauer” este una dintre acele cărți.

Acum aproape două zile, am avut o discuție pe tema viitorului cu persoane apropiate mie și tocmai ceea ce am citit aseară ( cele două fragmente) rezumă perfect capcana în care atât de multe persoane intră.

Este normal să îți dorești să progresezi în viață. Însă nu consider că acesta ar trebui să fie scopul primar.

Destinația este consecința călătoriei și nu călătoria. Mă gândesc dacă se poate să ajungi tot mai sus dar atenția să îți fie focalizată pe a fi fericit în fiecare etapă a acelui drum? Mă întreb dacă poți face această călătorie fără a călca sau abuza pe cei din jurul tău?

Oare există sau nu progres cu trăirea momentului prezent și nu anxietatea anticipării unui viitor nescris?

Se poate oare vreodată vindeca societatea românească de iluzia acestor capcane prezentate atât de frumos de Yalom în acele două fragmente?

Desigur, acestea sunt deja întrebări idealiste și retorice.

Ceea ce îmi doresc este să recitiți aceste două fragmente, sau chiar întreaga carte, și să decideți daca inima și viața voastră este în prezent, în acum, sau într-un trecut/viitor neînduplecat, scris sau nescris.

Comments

comments

Leave a Reply