Educația în România

      No Comments on Educația în România

read-1342499_640Educația în România.

Cunoscând faptul că acesta este unul dintre subiectele delicate din societatea noastră, îmi asum astăzi riscul de a vorbi despre Educație. Dar înainte să îmi scriu opiniile și convingerile despre aceasta, doresc să citiți ce spunea John Stuart Mill despre scopurile educației:

”Misiunea universităților nu este aceea de a produce avocați, doctori sau ingineri pricepuți, ci de a forma ființe umane capabile și cultivate”.

Eu merg mai departe și spun că aceasta este misiunea întregului sistem educativ și nu doar celui universitar.

Educația nu înseamnă a cultiva informații. Nu înseamnă să stai în fața unui cadru didactic sau a unei table și să reții cât mai multe informații. Ea trebuie în primul rând să te ajute să trăiești o viață prosperă și fericită.

Iar în România acest lucru este mai mult decât un ideal.

Dar nu trebuie să ne panicăm. Nu doar țara noastră se confruntă cu astfel de siuații. Din contră, sunt țări dezvoltate care au realizat că prezenta lor curiculă și metodologie creează roboței și nu ființe umane. Problema la noi este mai gravă doar din prisma faptului că nici nu realizăm, încă, acestă stare de fapt.

Bun. Mai departe.

Au fost momente în ultimii doi-trei ani din viața mea când am stat și m-am gândit la școală. De la clasele primare până la cele universitare, am stat și m-am gândit cum m-au ajutat să devin o persoană cultivată și desigur ”umanizată”.

Concluziile mele au fost destul de sumbre.

  1. A deveni o persoană cultivată.

În primul rând, am realizat că m-am luptat foarte mulți ani pentru note bune pentru că așa se cerea. Am devenit bun la toate dar nu știam nimic concret. Am dorit să învăț științe umaniste dar am fost obligat chiar și în liceul de profil filologic să fac matematică, fizică și chimie. Am putut să înțeleg necesitatea lor până în clasele gimnaziale dar mai mult de atât a fost doar o umplutură care, cu mare drag, putea fi substituită cu o operă de Platon, Freud, Eminescu, Tolstoi; variantele sunt extrem de variate.

În al doilea rând, lecțiile au fost adevărate copy paste-uri. Nici un moment nu am fost motivat să citesc sau să înțeleg, ci doar să memorez. Primul 5 l-am luat în clasa, ironic, a V-ea pentru că nu am redat bine cuvânt cu cuvânt o critică literară. Despre al doilea 5 vă spun când ajung la secțiunea de umanizare a educației mele.

În al treilea rând, nu am fost încurajat să gândesc creativ. Metodologia a fost clară, bogată și repetitivă. Eficient pentru un bun executant, dar cam atât.

În al patrulea rând, eu am făcut școala în perioada de tranziție dintre comunism și democrație. Nu că acum nu am fi în tranziție, și la cum arată studiile culturale din România, probabil încă 2-3 generații în continuare. Nu contest eficiența educației din perioada comunismului, dar evident nu era una care să încurajeze dezvoltarea individului sau gândirea creativă și liberă. Prin urmare am avut parte de cadre didactice care nu au putut să mai facă această tranziție de mentalitate iar diferența dintre ceea îmi doream și ceea ce primeam era evidentă.

Odată ajuns la Universitate m-am gândit că lucrurile stau diferit. Și întradevăr stau diferit, cel puțin la Psihologie (ce paradox ar fi fost altfel). Profesori deschiși, tineri și cu dorință de predare. Dar problema educației nu rezidă doar aici, ci însuși în modul cum se predă și ce se predă. Din păcate nici Universitatea nu mi-a oferit ceea ce căutam deși este cu un pas în fața celorlalte cicluri.

Unde am găsit ceea ce căutam?

În autoeducație.

Răspunsul era la mine tot timpul dar nu știam. Mă bazasem pe un sistem educațional învechit, îndoctrinat și îngust. Când am pus prima dată mâna pe o carte dorită de mine, citită de mine și aplicată în viața mea, eliberat de Stat și Sistem, m-am simțit fericit, ba chiar împlinit.

Atunci a fost pentru prima dată când am realizat că tot ceea ce a făcut pentru mine educația de stat a fost să îmi pună bazele unei culturi generale și să îmi dezvolte capacitatea de memorare.

  2. A devenit ”umanizat”.

Revin la ceea ce am scris mai sus despre viziunea lui John Stuart Mill:

”Misiunea universităților nu este aceea de a produce avocați, doctori sau ingineri pricepuți, ci de a forma ființe umane capabile și cultivate”.

A reușit Educația din România măcar aici să mă ajute?

Cu siguranță DA dar nu cum, cred, a conceput ideea Stuart Mill și cu siguranță nu cum îmi doream și îmi doresc.

Al doilea 5 l-am luat în urma unui exercițiu de matematică de pe tablă. De ce? Pentru că ”trebuia” să iau ore suplimentare de matematică cu respectivul profesor. Pentru că trebuia să fac parte dintr-un grup de dansuri populare.

Umanizant, nu?

De fapt, toate notele mici sau nedrepte pe care le-am luat au avut ca subiect o injustiție, nedreptate sau pur și simplu din dorința de ”omnipotență” a unui cadru didactic (ca psiholog acum înțeleg totul mult mai bine).

Prin urmare Educația Românească prin Școala ei m-a învățat cum să fiu om. Mai precis, cum spune un bun prieten:

”M-a învățat cum să nu fiu și cum să nu fac”.

Cu acest prilej mulțumesc tuturor din sistem care m-au neîndreptățit și nu sunt deloc ironic sau sarcastic. Chiar am avut de învățat despre viață.

Și în același timp le mulțumesc din suflet acelor cadre didactice care în ciuda acestui sistem putred, au făcut tot ce le-a stat în putere să îmi transmită lucruri valoroase.

Și totuși, sunt șanse ca actuala educație să te sprijne în a crea caractere și nu doar hard-diskuri? Sincer nu știu. Nu am mai intrat în tangență cu clasele primare, gimnaziale sau liceale de câțiva ani dar mă îndoiesc. Măcar universitățile de s-ar angrena să umple aceată lacună dar din câte văd nu.

Ba mai mult, nici măcar multe dintre programele de formări în diferite domenii, care sunt independente într-un mare grad de învățământul de stat nu sunt ceea ce trebuie. Banul contează și cam atât. Ce rămâne din cel care participă este strict problema lui.

Acum trei-patru luni am vorbit cu o colegă care a plecat la master în Danemarca. Printre altele am întrebat-o cum e pe acolo cu educația. Mi-a povestit cum a avut un culture shock (șoc cultural) în sensul că acolo cadrele didactice doreau să stea de vorbă cu tine și nu doar ca să aibe un monolog. Cum acolo fac multă practică și nu atât de multă teorie. Cum acolo nu stai doar în bancă și notezi aceleași cuvinte dintr-o carte iubită de respectivul profesor. I-a fost destul de dificil să se acomodeze dar acum i se pare atât de normal și cum trebuie să fie încât este ușor să realizeze cât de învechit este sistemul nostru.

Si totuși ce este de făcut?

Școala a uitat misiunea ei fundamentală: de a crea caractere umane și pregătite să aducă un progres societății.

Din păcate pentru educație dar un mare plus pentru mine: am învățat în ultimii doi-trei ani de când sunt autodidact mai mult decât am învățat în aceeași perioadă la școală. Și mai important, am învățat lucruri importante pentru MINE și am învățat să fiu o persoană mai bună sau mai bine zis ”umană”.

Este o mare diferență când citești o carte sau operă de Dostoevsky, Blaga, Cărtărescu, Eminescu etc. pentru a o analiza critic în conformitate cu ceea ce predă profesorul (care la rândul lui o predă dintr-o carte aparținând Academiei Române), sau a o citi pentru a extrage de acolo lecțiile de viață, gândurile și trăirile autorului care pot fi ulterior folosite pentru ați îmbunătăți și înțelege propria viață.

Este nevoie de o reformă totală, de jos în sus. Trebuie plantată o sămânță dintr-o altă specie de arbore.

Așadar vă las cu un ultim gând venit nu de la mine, ci de la un mentor pentru mine, Alain de Botton care a scris despre educație și a spus așa:

”Implicit, i-am încredințat sistemului nostru de învățământ academic o misiune duală și posibil contradictorie: aceea de a ne învăța cum să ne câștigăm traiul și de a ne învăța cum să trăim. Iar pe cea de-a doua am pierdut-o, în mod inconștient, din vedere”. – Alain de Botton.

 

Comments

comments

Leave a Reply