Cum am descoperit cărțile – o relație furtunoasă!

GoodRead.ro a lansat un concurs intitulat: “Cum am descoperit cărțile”. Reticent la început să scriu despre această călătorie a mea, am decis într-un final să o fac. Acesta este un articol despre cum ne-am cunoscut. Prin urmare hai să încep.

Relația mea din trecut și până în prezent cu minunatele cărți este una de natură furtunoasă. Au fost perioade de tatonări, de înțelegere, ruptură și revenire. Și desigur cum pentru a înțelege prezentul trebuie să ne scufundăm în trecut voi începe cu primele momente când ele apar în viața mea.

Eram mic, prea mic pentru a înțelege cuvintele, nu mai zic de carte ca atare. Eram mic și mama, care a citit foarte mult și ea de-a lungul vieții, a avut acel vis să îi citească copilului mic povești înainte de culcare. Din păcate, acest vis l-am spulberat pentru că nu aveam răbdare sub nici o formă să mi se citească povești. Mai târziu a încercat și tatăl meu să-mi arate reviste cu mașini dar răspunsul a fost același. Pentru ambii părinți era destul de evident în acel moment, cred, că nu mi se arăta o predilecție spre lectură.

O dată ajuns la școală am făcut cunoștință cu “minunatul” sistem educațional. Acolo eram obligat să învăț pe de rost, cuvânt cu cuvânt poezii, creații literare etc. Știu că mi-a exersat capacitatea de memorare dar în același timp începeam să învăț că a citi altceva decât este obligatoriu este o povară care nu își are rostul. Preferam să mă scufund în oceanul imaginației și a jocurilor mele tipice vârstei.

Am ajuns în clasa a V-a. Au început lecturile obligatorii. Chin crunt. De ce să citesc ceva ce nu mă atrage. Pentru mine basmele erau oribile. (ca fapt divers nici acum nu le prea agreez). Nu înțeleg de ce dar pur și simplu simțeam că sunt prea, ironic, prostești și copilărești (aceasta era, nu chiar mai este, opinia mea. Nu mă judecați greșit 🙂 ).

Acasă, mama are două biblioteci pline de cărți. A citit mult și în mod evident avea o înclinație naturală spre lectură. Eu se pare că nu. Dar să continuăm povestea să vedem cum se derulează.

Era o zi de primăvară. Țin minte că eram în grădină cu bunica. Era sezonul de săpat în grădină și de plantat semințele. Îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă. Mă simțeam (valabil și în prezent) atras de pământul uscat, de căldură, de natura care învie și trebuie ajutată să crească. Atunci, într-o zi la săpat, mi-am adus aminte că am văzut la televizor o reclamă cu numărul 3 sau 5 din Enciclopedia Arborele Lumii. Nu pot pune în cuvinte ce am simțit dar am vrut să o am. Am sunat-o pe mama și am rugat-o când vine acasă să mi-o cumpere. Coincidența a făcut că era exact ziua de miercuri când apărea numărul. După câteva ore care mi-au testat răbdarea mea încă fragilă, am primit-o. Pur și simplu am devorat acel număr. Am citit și recitit, nu înțelegeam tot ce scrie dar mă atrăgea.

După un început de relație nu foarte promițător am găsit ceva ce îmi plăcea, mai mult, mă stimula intelectual. Se pare că nu a fost nevoie de basme sau nuvele să încep iubirea pentru lectură și cărți, ci o revistă științifică. Mulți ani au trecut de la acea zi de miercuri și acum, în biblioteca mea, poți găsi toate mapele Arborele Lumii, pline cu sute de numere de reviste. Fiecare număr era și este o comoară pentru mine.

Începând cu acei ani, când aveam undeva pe la 13 ani, până acum 6 ani, eram cel mai fericit om dacă primeam de ziua mea sau de sărbători o enciclopedie. Eram înnebunit după ele. Și totuși cărțile în viziunea clasică încă nu și-au făcut loc în viața mea. Bibliotecile mamei au rămas pline cu cărți pe care nu le-am scos niciodată. Excepții mai făceau cărțile lui Jules Verne, poate și datorită faptului că aveau acel gram de știință în poveste.

Prin clasa a XII-a lectura a revenit aproape la zero. Chiar și enciclopediile o dată căutate cu o sete de neastâmpărat au rămas în bibliotecă, iar numărul lor nu a mai crescut. S-a produs o nouă ruptură cu lectura. Timp de aproximativ 2 ani nu am cumpărat nici o carte indiferent de natura ei.

Apoi a venit o zi când am ajuns la unitate. Program strict, fără televizor sau internet, laptop, pc, tabletă etc. Timpul trecea iar eu mă simțeam destul de singur. Într-un weekend ,când aveam liber să ieșim din unitate, mă plimbam prin oraș și am văzut o librărie Diverta. La început am ezitat dar într-un final am intrat. Am petrecut acolo foarte mult timp. Am răsfoit zeci de cărți și mi-am dat seama că ceva mă atrage, că mă simt bine. Am început să îmi cumpăr câte o carte și o citeam de-a lungul săptămânii în unitate. Cand ajungeam pe acasă, o dată la câteva săptămâni, îmi aduceam de acolo cărți să citesc. Lectura a revenit. Desigur predominau cărțile științifice (nu enciclopediile) dar din când în când mă aventuram în câte un roman. Nu citeam mult pe atunci dar o făceam constant.

Într-o zi de iulie am scăpat de lanțurile unității. Am “revenit” în societatea de toate zilele. Lectura din păcate a urmat. A intrat din nou  în hibernare.

Ce relație furtunoasă, nu?

Dar din acel moment, cred, drumul a fost ales. Am trecut Rubiconul iar zarurile au fost aruncate. Enciclopediile, documentare TV de la Discovery Channel, cărțile puține dar citite la unitate mi-au definit călătoria. Mi-am urmat setea de cunoaștere și imediat după lanțurile unității m-am înscris la Facultatea de Psihologie. De ce psihologie?…………..Poate în alt articol.

Primul an nu a fost deloc interesant. Din al doilea însă, materiile au devenit fascinante iar eu am pus mâna pe cartea “Introducere în psihanaliză” de Sigmund Freud. A fost scânteia din ADN-ul meu. Mi-a activat acea parte a genomul aferent lecturii. Ușor mi-am dat seama că această dorință de a învăța, de a ști este impregnată în mine. Însă mai trebuia ceva, mai trebuia un ultim impuls. Și acesta a venit.

Luna Mai. Știam că urmează o schimbare încă de la începutul anului. Nu știu cum dar de Revelion, atunci, am știut.

Schimbarea a bătut la ușă. O tragedie în familie și-a făcut apariția iar eu simțeam nevoie să îmi schimb stilul de viață, să mă conectez la adevăratul Sine. Cartea “Esența Eficienței” de Daniel Zărnescu a picat în mâinile mele când aveam poate cea mai mare nevoie de un imbold spre a-mi urmări posibilităție interioare. Din acel moment cărțile au devenit cel mai important aliat, adevărate comori culturale. Le-am înțeles pe deplin valoare, bogăția interioară și am început să citesc mai mult ca niciodată.

Ce citesc acum? Să zicem că basmele și nuvele, săracele de ele, tot acolo undeva departe au rămas. Cărțile de psihologie, filosofie și istorie au prioritate. Din când în când câte o carte de dezvoltare personală, un roman. Mai nou și cărți de filosofie existențialistă. Practic, tot pe științific am rămas. Acolo cred că mi-a fost locul încă de când eram un copil mic în pătuț cu mama care încerca să-l adoarmă citindu-i un basm. De multe ori mă întreb dacă nu a ales de fapt ea greșit cartea 🙂 .

Aceasta a fost “mica” mea călătorie despre cum am cunoscut cărțile. Cred ca în prezent această relație s-a sedimentat. A trecut deja un an de când citesc fără oprire. Cumpăr, poate chiar în mod ușor obsesiv, cărțile notate pe lista mea de must-read care nu se mai oprește din crescut, și ușor ușor, cu trecerea timpului, voi rivaliza cele două biblioteci a mamei mele. Pot spune că le chiar completez având în vedere predilecția mea spre alte domenii ale lecturii.

La sfârșit vă mulțumesc pentru această lectură! Mulțumesc GoodRead.ro pentru acest imbold de a scrie o parte din povestea mea și vă urez tuturor să vă descoperiți cărțile iubite!

 

Comments

comments

2 thoughts on “Cum am descoperit cărțile – o relație furtunoasă!

Leave a Reply