Comparația și competiția

      No Comments on Comparația și competiția

tene61(4634)Comparația și competiția

 Există numeroase forme de organizare a unui stat. Există diferite tipuri de societăți, culturi, mentalități.

 În zilele de astăzi, două dintre elementele care apar cel mai pregnant, aproape peste tot în mica noastră planetă, este comparația și competiția.

 Cele două sunt strâns legate una de cealaltă: datorită unei comparații există o competiție. Însă eu voi încerca să le abordez separat, despart întregul în două.

Comparația

 Fiind limitat de experiența unei singure societăți: românească; și doar citind despre altele, pot spune că ideea de a compara apare de la o vârstă fragedă. Suntem mici când părinții încep să impună diferite norme bazate pe: ce este mai bun, mai rău, cum trebuie să ne comportăm, vorbim, jucăm etc. Și desigur, uneori, sau de cele mai multe ori, pentru a întări un comportament dat, va efectua o comparație între tine și o altă persoană. Încetul cu încetul, i-a naștere comparația ca și un element statornic în mintea ta.

 Până la o anumită doză, comparația este bună. Te ajută să-ți dezvolți un stil unic față de celălalt, avându-l ca și exemplu sau pilon de orientare. Te dezvolți ca fiind o persoană mai echilibrată și totuși diferită.

 Însă sunt momente, des regăsite, când comparația printre aripi și devine un factor principal al nefericirii tale.

 Creștem cu ideea că trebuie tot timpul să fim mai buni, mai tari, mai deștepți, mai reușiți, mai bogați față de “celălalt” semnificativ.

 De ce am folosit termenul de “celălalt” semnificativ ?

 Este interesant cum suntem sau ne programăm să percepem și analizăm lucrurile. Un om sărac se poate compara cu un om cu statut mediu. Un om mediu se poate compara cu cel bogat. DAR foate rar comparația prinde forță când ne comparăm cu o altă persoană percepută ca fiind membra unei caste superioare sau inferioare (clasă socială; indiferent dacă vorbim de diferențe financiare, profesionale, culturale etc.)

 În acest caz, putem vorbi de invidie, un alt element al nefericirii noastre, dar nu de comparație ca nefericire.

 NU! noi suferim când ne comparăm cu cel din aceeași ordine socială cu noi, de “celălalt” semnificativ.

 Desigur, vrem să fim mai buni ca cei din grupul nostru, și să-i ajungem pe cei percepuți ca “mai sus”.

 Adevărul și purul adevăr, este că nu există cel “mai sus” sau “mai jos”. O multitudine de vieți se pierd într-o vânătoare de comparații care nu aduc decât nefericire, nemulțumire, tristețe și furie.

 Cu toții suntem diferiți, unici. Fiecare avem anumite gusturi, anumite dorințe și aspirații. Pentru fiecare există un alt “de ce” ajungem acolo. Diferența constă în modul cum ne folosim de ele și de abilitățile noastre.

 Trebuie să începem să cultivăm o mentalitate nouă pentru a transmite viitoarelor generații: a fi mai bun decât celălalt nu înseamnă că ești chiar mai bun, sau mai fericit.

 Satisfacțiile sunt doar temporare. Ajungi unde ai dorit pentru ca comparația să fie acum de sus în jos, nu de jos în sus cum a fost până în acel moment, și realizezi că ți-ai dorit alte lucruri de la viață. SAU poate  să rămână de sus spre sus doar că în acel moment trăiești într-o iluzie, țintești spre un obiectiv imposibil.

 Totuși, ar fi cineva față de care comparația este mai bună…………..față de tine însuși.

“Nu este nimic nobil a fi superior unei alte persoane. Adevărata noblețe constă în a fi superior celui care ai fost înainte.”Robin Sharma, Călugărul care și-a vândut ferrari-ul.

 Este perfect normal și sănătos să îți dorești a fi o versiune mai bună a ta, cu condiția să ști când să te oprești. Te duci până acolo unde simți tu că ești autentic fericit și mulțumit de tine.

 Personal, mai multe persoane din viața mea m-au influențat să realizez comparații nocive pentru mine. Și nu au făcut-o din răutate, ci din aceeași mentalitate, una care guvernează societatea noastră. Și ei la rândul lor sunt victimele persoanelor dinainte.

 Comparațiile tot apăreau, până la un moment dat, când, o persoană m-a comparat cu altcineva care, nu doar că avea un alt tip de personalitate dar și alte obiective, aspirații. Singurul lucru care ne asemăna era generația și acel contex specific. Și atunci am realizat că este TOTAL irelevantă comparația. DE CE să mă compar cu cineva diferit, cu o persoană care este o altă entitate cu alte gânduri?? Doar pentru că așa trebuie să trăim?

 NU, am spus stop!! De atunci, am citit mai multe cărți de psihologie și dezvoltare personală care mi-au demonstat că acest nou mod de a percepe situația este mai sănătos și recomandat.

 Acum, de o foarte bună perioadă de timp mă compar doar cu cine am fost eu ieri, sau acum o săptămână, lună, an. Când cineva vine și îmi spune că celălalt a reușit acolo, sau știe și acel lucru, am un autentic sentiment de: felicitări lui! Este dreptul lui, fericirea lui, și natura sa. Mă simt mai ușurat cu propria persoană din momentul în care doar eu sunt termenul de comparație pentru mine.

 Și totuși mai există ceva, o consecință a comparației: competiția.

Competiția

“Cei care nu urmăresc cu atenție mișcările propriului lor suflet, sunt în mod inevitabili, nefericiți”Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși.

 Suntem înnebuniți să concurăm. Tot timpul cel mai bun, frumos, deștept, puternic, harnic. Cel mai cel sau cea mai cea!

 Cât de absolut fascinant și groaznic sună!!

 Întrebarea autentică aici este veșnicul și paradoxalul: de ce?

 De ce să fi cel mai cel sau cea mai cea când poți fi simplu TU!?

 Mă gândesc că instinctele noastre primare, biologice sunt pe cât se poate de active, deși încercăm noi să le acoperim cu explicații complicate.

 Parțial, cred, că noi suntem încă programați să vânăm. Doar că acum, nu mergem la vânătoare de animale pentru supraviețuire, ci la vânătoare de merite, reușite, foloase financiare și materiale…și totul pentru “supraviețuire”.

 Vrem tot mai sus (doar suntem alpha lanțului animal, care este alpha alpha-ului?) și vrem tot mai mult. Cât de fericit ne face cu adevărat acest stil de gândire?

 Competiția, folosită greșit duce la pierderi de timp, energie și chiar viață. Fugim unul după celălalt doar ca să atingem linia de sosire ca egali.

 Asemănător comparației și competiția este benefică până la un anumit punct. Nu putem să nu concurăm pentru că atunci înseamnă să picăm în apatie și depresie. Trebuie să ne mobilizăm unii pe ceilalți dar doza trebuie să fie potrivită. Nici prea mult, nici prea puțin.

 Acum, desigur că fiecare are o anumită aspirație, și pentru a ajunge acolo trebuie luptat cu multe obstacole. Sunt de acord cât timp te ajută să-ți atingi un scop important a vieții tale. Dar dacă o faci doar pentru ochii celorlalți, a demola viețile altora sau pentru că un gând în interior îți spune că TREBUIE și doar atât, vei fi condamnat la nefericire.

 De asemenea competiția este cea mai valoroasă când o faci cu propria persoană dar nu într-un mod obsesiv. A fi o versiunea mai bună, mai dezvoltată, mai curajoasă, mai fericită este cel mai grozav lucru.

 Totul trebuie dozat și explicat de ce. Totul ține de atitudine și de modul tău de a percepe viața.

 Acolo unde este loc pentru îmbunătățire, nu ezita. Acolo unde nu ști de ce trebuie, pune întrebarea. Acolo unde ți se impune, fă rebeliune (Ce înseamnă să fi rebel?). Acolo unde ești fericit, stai și zâmbește.

“Orice ar face sau ar spune cineva, eu trebuie să fiu un smarald și să-mi păstrez culoarea”.Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși.

articol recomandat: Asertivitatea.

Comments

comments

Leave a Reply