Cele patru realități ale existenței

      3 Comments on Cele patru realități ale existenței

Cele patru realități ale existenței. Sună foarte bine și te face instant curios, nu?

De mic copil am încercat să înțeleg tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Sunt sigur că este o misiune personală fără un sfârșit satisfăcător dar nu mă pot opri din a încerca. Drept urmare în ultimii doi ani m-am avântat într-o lume a cititului. Și cu cât citesc mai mult cu atât îmi pun și mai multe întrebări. Unele își găsesc răspunsul, altele nici vorbă de așa ceva. Totuși o forță mă împinge să merg mai departe și uite așa într-o zi am dat peste o…..carte desigur. Respectiva carte este scrisă de un psihoterapeut de renume dr. Irvin D. Yalom și este este intitulată “Călăul dragostei” (recenzia o găsiți aici scrisă de colega de la site-ul GoodRead.ro).

Pentru cine nu știe, dr. Yalom este un psihoterapeut de orientare existențialistă în psihologie. În alte cuvinte, existențialismul spune că problemele fundamentale care apar de-a lungul vieții unui individ au o legătură directă dar mascată cu însuși existența individului în cauză (naștere, moarte, care este scopul vieții etc.). Și cum este tradiția în psihologie: multe orientări și toate corecte, cartea mi-a ridicat o serie de întrebări, mi-a deschis ochii cu privire la unele aspecte ale vieții și mi-a răspuns la câteva nedumeriri.

Un aspect foarte interesant în carte a fost acesta: existența conține un număr de patru realități.

Pun din nou accentul pe cuvântul realitate a existenței. Cele patru idei nu sunt filosofice sau religioase ci aspecte practice pe care dr. Yalom le-a constatat în lunga sa carieră.

Fără să mai lungesc această introducere voi începe să le enumăr iar la fiecare îmi voi exprima opinia așa cum am procesat-o eu din carte.

 

  1. Moartea este inevitabilă pentru toți.

Știu, am început poate cam tare dar aceasta este prima și cea mai importantă realitate de digerat.

Când suntem mici conceptul de moarte nu înseamnă nimic. Copilul poate să simtă durerea dispariției unei persoane dragi dar nu poate înțelege exact ce s-a întâmplat. Începând cu aproximativ vârsta de 10 ani copilul începe să realizeze că moartea, dacă apare, este un lucru definitiv.

În perioada adolescenței moartea pare ceva inexistent. Această perioadă este caracterizată printr-un sentiment de omnipotență. Totuși dacă cineva drag moare, sentimentul realității îl poate zdruncina puternic pe tânărul adolescent.

În perioada de tinerețe, deși moartea nu este prezentă continuu în gând, ea este recunoscută ca existentă iar tinerii pot să resimtă acest lucru prin frica de a nu-și atinge toate obiectivele propuse.

În perioada vârstei adulte,(în special pe la mijlocul vârstei adulte) conceptul de moarte ușor începe să-și facă simțită prezența. De obicei pe la vârsta de 35-45 de ani, fiecare om trece printr-o etapă de conștientizare că cel puțin jumătate din viață s-a scurs. (acesta este și un aspect al așa zisei “crize de vârstă mijlocie”).

La bătrânețe desigur gândul de moarte este tot mai evident prezent.

Acum, ideea este că fiecare dintre noi trebuie să înțelegem că moartea este un proces natural și inevitabil pentru toți. Este un lucru foarte greu de digerat. Personal nici eu nu mă pot împăca cu acest gând dar încerc. Este un aspect foarte important pentru ca noi să trăim sănătos și să putem aprecia din plin de toate posibilitățile oferite de viață.

De asemenea este foarte important să înțelegem că o viață avem și trebuie să ne ferim de a merge pe val. Valul se va izbi la un moment dat de stâncă. Dacă mergi contra lui tot te vei izbi de stâncă dar măcar ști că nu ai trecut prin apă doar ca să plutești.

 

  1. Suntem liberi să ne facem viața așa cum dorim.

Nu pot să subliniez cât de importantă este ideea în spatele acestor cuvinte. Câți oameni trăiesc viața altora? Câți copii urmează visul părinților, rudelor și nu a lor?

Nu toți știm la vârsta de 18 ani ce exact ne dorim să facem. Dar o dată ce realizăm care ne este visul, scopul, de ce nu facem o schimbare? De ce să trăim trei sferturi din viață într-o cușcă a cărei ușă este deschisă? Trebuie doar să ai curajul să întinzi mâna și să o împingi!

IMPORTANT este să înțelegem că suntem liberi să facem ceea ce ne dorim dar în egală măsură și responsabili de faptele noastre.

 

  1. În ultimă instanță suntem cu toții singuri.

Principiul în spatele acestei realități nu este acela că suntem ființe singuratice sau că nu putem avea încredere decât în noi. Ce vrea dr. Yalom să spună este că cele mai importante momente din viața noastră: nașterea, creșterea, dragostea, moartea etc. sunt în fond momente personale. Chiar dacă există și alte persoane de-a lungul vieții alături de noi, momente critice sunt în esență intime ( în special nașterea și moartea).

 

  1. Viața nu are nici un sens sau scop final evident.

Cu siguranță fiecare dintre noi are o viziune cu privire la sensul vieții. Pentru unii este o etapă în circuitul pentru atingerea înțelepciunii absolute, pentru alții este perioada în care natura acțiunilor noastre va dicta locul unde mergem după moarte. Indiferent de orientarea religioasă sau filosofică, realitatea obiectivă este aceasta: nu există un scop final clar.

Scopul însă îl putem crea noi prin visele, aspirațiile și dorințele noastre. Putem să-i dăm un sens vieții, să o facem așa cum dorim (potrivit realității nr.2) dar nu trebuie să ne așteptăm să existe un înalt motiv, peste puterea noastră de înțelegere. Desigur nu este deloc greșit dacă credem acest lucru, ba din contră, dacă ne face fericiți cu atât mai bine. Dar dacă nu ne face să ne simțim împliniți nu trebuie să dăm vieții noastre un motiv de existență supraomenesc doar din cauza faptului că nu am avut sau nu avem curajul să admitem că stă în mâinile noastre să o trăim așa cum ne dorim.

Dacă ar fi să despicăm firul în patru, putem spune că singurul scop final evident al acestei vieți este perpetuarea speciei. Sunt deschis la opinii.

Acestea au fost cele patru realități ale existenței enumerate de dr. Yalom:

– moartea este inevitabilă pentru toți;

– suntem liberi să ne facem viața așa cum dorim;

– în ultimă instanță suntem cu toții singuri;

– viața nu are nici un sens sau scop final evident.

Dacă doriți sau nu să le acceptați este la atitudinea voastră.

Important și esențial este să avem curajul să ne trăim viața așa cum ne dorim, să ne asumăm responsabilitatea asupra tuturor acțiunilor și deciziilor luate și să savurăm fiecare clipă, zâmbet și lacrimă.

Comments

comments

3 thoughts on “Cele patru realități ale existenței

  1. Adrian Stepan

    Foarte faină sinteza. Când mă gândesc că și eu practic fără să-mi dau seama de câțiva ani tipul de mentalitate morbidă (de care am aflat de curând), înțeleg și mai bine ce vrei să spui aici.

    Reply
  2. fc

    moartea este inevitabila pentru pacatosi (neascultare, orgoliu, inghetare)
    suntem liberi doar sa alegem corect, problema temporala
    singuratatea este recunoasterea esecului lumii de azi (primitiva) – singuratatea e sarea prea multa din ocean
    sensul vietii este de a-l vedea pe celalalt. cat priveste scopul (atemporal), este dovedit mereu, zilnic, chiar de fiecare: bucuria.

    Reply

Leave a Reply to illusion Cancel reply