Cea mai mare problemă de comunicare

      4 Comments on Cea mai mare problemă de comunicare

tene61(2123)În ultimele zile m-am tot lovit de diferite mesaje/citate/idei care inevitabil fie te pun pe gânduri, fie îți provoacă un moment de AHAA. (insight să fim mai academici)

Îmi place când un principiu de viață, o lecție despre noi este compresată într-o simplă propoziție, uneori frază.

Printre multele idei pe care le-am notat este aceasta:

Cea mai mare problemă de comunicare este că nu ascultăm pentru a înțelege, ci pentru a răspunde.

Am văzut acest mesaj pe o poză postată pe Facebook de către grupul Psihoterapie sistemică de familie și cuplu.

Și desigur a urmat un moment de AHAA pentru mine.

Mesajul în sine este clar. Simplu de înțeles la suprafață dar mult mai profund odată ce te scufunzi.

Ca să înțelegeți la ce mă refer, trebuie să fac mențiunea că în ultimele săptămâni m-am lovit de un zid în relaționarea/comunicarea interpersonală, în special cu anumite persoane.

Deși motivele sunt multiple iar unele cauze le-am identificat la mine, acest mesaj parcă mi-a oferit un răspuns.

Am realizat că o mare parte din problemele din proximitatea mea, și de ce nu chiar la nivel macro: societate, rezidă în lipsa dorinței de a comunica cu semnificație. Atunci când o persoană spune un lucru ne grăbim să răspundem, de cele mai multe ori într-o manieră defensivă ca și cum mesajul este o invitație la duel.

Suntem reacționari în răspunsuri, confruntativi, indiferenți, agresivi, paranoici, isterici etc.. Dar cel mai rău, prea puțini sunt dispuși să înțeleagă sau să perceapă adevărata semnificație a mesajului.

De ce nu ascultăm? De ce credem că multe din mesaje sunt arme împotriva ego-ului nostru?

Personal, îmi face plăcere să comunic autentic cu o persoană. Investesc energie în acest proces și cred că din această cauză m-am lovit de acel zid menționat mai sus.

Problema, pentru cei care comunică pentru a înțelege și nu pentru a răspunde este că sunt minoritari. Prin urmare, multe dialoguri sunt un adevărat calvar. Te implici încă de la început într-o discuție cu sinceritate și dorință de a exista un real transfer de experiență între tine și celălalt, doar ca să descoperi că ești lovit de ego-ul său narcisic, dacă îl pot numi astfel. Dialogul devine monodirecțional iar tu realizezi că mai bine te retragi.

Cel puțin, astfel a fost experiența mea din ultimele săptămâni,

Nu mai menționez situațiile în care ideile sau mesajele tale sunt ironizate. Este un sentiment foarte frustrant….subliniez foarte.

Însă mai dureros și paradoxal, pentru o persoană care comunică autentic, este momentul când realizezi că îți este milă de celălalt. Să observi cum zi de zi își întreține o imagine iluzorie de sine numai ca la un moment dat să explodeze sub presiunea frustrărilor.

Norocul omenirii este că a fost înzestrată cu metacogniție (capacitatea de a gândi despre gândul tău). Folosind auto-observarea, auto-monitorizarea emoțiilor, gândurilor, comportamentelor, putem încet și sigur să ne corectăm și să ne dezvoltăm ca persoane.

Trebuie doar să fi motivat și să îți dorești această schimbare. Dacă nu, cel mai probabil vei continua să întreții relații superficiale cu marea majoritate a persoanelor și să pierzi din multele plăceri ale dialogului, frustrările se vor strânge iar într-un final te vei închide într-o carapace  din care nu vei mai dori să ieși.

Poate sunt un idealist dar încă cred că prin educație și cultură ne putem dezvolta  și implicit evita și rezolva multe din conflictele de zi cu zi. Iar schimbările din lumea micro aduc modificări în macro.

Așadar, vei fi mai atent data viitoare când stai de vorbă cu o altă persoană? Vei investi în discuție sau doar va fi una ca multe altele deja trecute și uitate?

Schimbarea începe din interior.

Citat-Martin-Luther-King

Comments

comments

4 thoughts on “Cea mai mare problemă de comunicare

  1. Adrian Stepan

    Sau răspunzi nu pentru că cineva a îndreptat armele împotriva egoului tău ci ca să îți arăți superioritatea, să-l domini, să arăți că poți, că știi, că you can handle everything that they serve you 🙂 Eu am fost așa. Încă mai am reziduri din comportamentul ăsta. Uneori poate fi o competiție inutilă. Alteori, ambele situații împing spre progres.

    Reply
    1. TelbiszSergiu Post author

      Sunt cărți de specilitate și studii care arată că nevoia de ați demonstra autoritatea/superioritatea/dominația este strâns legată cu o stimă de sine sau parere de sine scăzută. Se pare că atât în grandomanie cât și în depresie se poate identifica o problemă la modul de a te percepe (negativ) pe tine și supracompensezi fie prin atitudinea deja menționată fie prin retragere totală. Important este să identificăm și corectăm daca considerăm ca este important pentru noi. De acord că un conflict (indiferent de natura sa) duce la progrese dar nu și la un stil de viață sănătos mai ales pe o perioadă lungă de timp.

      Reply
      1. Adrian Stepan

        De acord! Am avut și încă mai am probleme cu încrederea în mine. Mă lupt cu asta. Copilăria a fost ceva de genul: ”nu fă asta că te arzi.. nu fă că ești mic… ți-am zis să nu pui mâna că nu știi.. stai locului, nu te juca.. nu testa.. nu nu nu..”.. și toate astea s-au resimțit mai ales în perioada liceului și ecouri acum.. nevoia de a demonstra că pot celorlalți, nevoia de a primi validare etc. Am acceptat toate astea și am lucrat la ele. Mai am de lucru mult, dar o să fie bine 🙂

        Reply

Leave a Reply to TelbiszSergiu Cancel reply