Capitolul III: Anotimpurile

      No Comments on Capitolul III: Anotimpurile

Anotimpurile. Există oare o conexiune mai profundă ca cea dintre om și natură? Două destine, două vieți legate permanent una de cealaltă.  Iar ca viața, fiecare dintre cei doi actori de pe scena existenței trăiesc emoțiile și experiențiele a fi-ului.

Omul și natura, ambele râd, ambele plâng, ambele simt frica și dezgustul, ambele simt iubirea și trădarea.

Întrebarea mea este, voi cum vedeți anotimpurile?

Încă de când am fost mic, existența anotimpurilor mi-a influențat trăirile interioare. Nu îmi pot imagina, nici prin exercițiul imaginației, cum ar fi fost să nu fi trăit împreună cu cele patru anotimpuri. Și desigur, niciodată nu m-am oprit din a le asimila cu cine sunt eu, cu modul meu de a fi.

Este fascinant cum, pe parcursul evoluției tale interioare, umane, și natura străbate un drum asemănător. De la primii pași ai vieții până la ultimii, natura trece prin fiecare moment cu bucuriile și tristețile sale.

Mă întreb adeseori cum am putut, de-a lungul timpului, să simt o atracție față de un anotimp și reticiență față de altul. Cum de ceva odată iubit a devenit respins, și cum ceva respins a devenit apropiat. Sau, poate și mai confuzant, cum de acestea s-au redefinit în interiorul meu, suferind o metamorfoză nu diferită de cea a fluturelui.

Călătorind în această mică drumeție a celor patru stări ale vieții să vedem ce putem descoperi împreună.

  1. Primăvara

Asociată ca fiind o stare de reînflorire a veții, de speranță și încredere într-o nouă suflare a naturii ea este asociată des cu perioada copilăriei. Inocența ei în viața care urmează, bucuria de a fi și a înflori acel potențial interior pentru mine a fost dintotdeauna ușor provocator și sincer, înfricoșător.

Primăvara pentru mine are o energie similară unui copil hyperactiv și din această perspectivă, greu de controlat, epuizant și poate prea inocent. Este o stare naivă care a necesitat mult timp și efort din partea mea pentru a o înțelege.

Este o perioadă frumoasă, colorată, parfumată, singurul moment când natura ne readuce aminte de faptul că există în noi o energie, un copil care oricând așteaptă să reapară.

Și totuși, pentru mine, este probabil cel mai neplăcut anotimp. Cum am spus mai sus, are un gust ușor intimidant, inocent și pur. Iar viața, pe parcursul tuturor anotimpurilor, m-a învățat că aceasta este doar una dintre cele patru stări ale lui a fi.

Important este faptul că acea clipă există, iar acea energie a renașterii naturii este prezentă și vie, indiferent de etapa vieții noastre.

2. Vara

Cea mai agitată perioadă a vieții, cel puțin îndreptată spre exterior (nu spre interior), Vara este asimilată des cu energie unui tânăr sau adolescent. Este probabil cea mai prosperă perioadă pentru o persoană extravertită.

Îmi aduc aminte cu drag de perioada verii când, între orele 19-22 lumina soarelui, caldă și ușor portocalie, cu stelele picurate pe cer, mă înconjura cu a ei magie.

Vara este o dihotomie. În prima perioadă a zilei simt că mă sufocă, mă sperie pe când în a doua perioadă mă eliberează și mă lasă să visez. Pentru mine reprezintă o stare a naturii mult prea activă și similar cu Soarele, arzătoare.

Este o perioadă când simți că ceva te împinge de la spate, perioada când toate au loc dintrodată fără ca tu să ai timp să respiri. Poate nu este o coincidență faptul că majoritatea examenelor vieții au loc în această perioadă. Goana nebună după „aur” face ca pentru mine această perioadă să mă epuizeze de viață. Similar cu bateria unui smartphone, simt constant nevoia de a fi reîncărcat iar în acest proces să simt că mor de cald.

3. Toamna

Cel mai bun sfat pe care vreodată voi putea să îl ofer cuiva este să îți ascult trăirea interioară, să o accepți și să ai încredere în ea indiferent de ce va fi.

Am urât Toamna. Am condamnat-o, am ignorat-o, am evitat-o. Este oribilă, enervantă și pur și simplu NU.

Dragii mei, când simțiți o aversiune față de un anumit obiect (prin obiect mă refer la orice aspect al vieții, fie el un lucru, stare sau persoană), fiți sinceri cu voi și întrebați-vă: de ce? Poate, dacă sunteți sinceri cu voi, veți descoperi că spune un lucru foarte important despre cine ești.

Toamna a fost acea parte din mine autentică care, datorită programării sociale și a unor idei fixe impuse din exterior, m-au împiedicat să accept cine sunt eu, m-au învățat să nu fiu ca Toamna, ci mai degrabă ca Vara, un luptător în căutarea de trofee.

Altfel spus, fii lipsit de frică, de tristețe și de furie. Nu există durere interioară, doar exterioară, nu lupta cu demonii din interior, ci doar cu cei din fața ta. Nu accepta că există vulnerabilitate, căci Toamna, da, este un anotimp al vulnerabilității.

Îmi amintesc cum până recent vedeam Toamna ca pe un eșec al vieții. Ca o etapă bolnavă a naturii. Ca o răceală sau gripă care trebuie să treacă.

Da, asta însemna acest anotimp care, de fapt, este cea mai autentică parte din mine, însă pe care nu o puteam accepta pentru că nu era permis.

Acum, Toamna este lăcașul celor mai intime trăiri ale mele. Este momentul când mă simt cel mai conectat cu mine însămi, când îmi permit să accept latura efemeră a vieții însă datorită căreia aceasta nu poate fi trăită și prețuită. Este perioada care m-a învățat și încă mă învață ce important este să mă simt și trist, sa înțeleg suferința și empatia, să ofer mai mult din interior, să plâng, să iubesc, să fiu vulnerabil iar cu fiecare pas, mai autentic.

Am văzut recent într-o poză de pe Facebook următoarea idee: „Autumn shows us how beautiful it is to let things go”.

Aș completa mai departe cu gândul că doar când suntem dispuși să învățăm lecția ei vom fi capabili să găsim iubire autentică.

4. Iarna 

Pentru mulți ar fi etapa bătrâneții, sfârșitului unui ciclu. Pentru mine a fost și va rămâne o perioadă mistică și magică.

Fiind desigur influențat de aspectul sărbătorilor de natură celtică (da, Crăciunul nu este o tradiție prea creștină, dar ce îi?), și de faptul că m-am născut în perioada iernii, este de la sine înțeles că Iarna este o parte intrinsecă din mine. Uneori stau și îmi imaginez că într-o altă viață am trăit în zona de nord a Europei. Mă simt inexplicabil atras de parte de nord a insulelor britanice și îmi face plăcere să îmi imaginez că de acolo simt puternica atracție față de ultimele două anotimpuri.

Da, frigul iernii îl simt ca fiind purificator (și de la sine înțeles, dureros), natura ca fiind într-o etapă de trecere dintre viață și moarte. Este singurul moment când poți simți acestă linie fină dintre cele două.

Există un grad ridicat de calmitate și liniște interioră pe care îl resimt în această perioadă iar energia pe care o emite Iarna îmi dă impresia unei înțelepciuni profunde și vechi în timp, total opusă naivității Primăverii.

 

Este fascinant cum putem spune atât de multe în atât de diferite moduri. Sunt absolut conștient și curios ce reprezintă pentru voi fiecare anotimp.

Fiecare moment al naturii este strâns legat de experiența directă a fiecăruia dintre noi. Și ca succesiunea anotimpurilor, viața din noi se naște, crește, trăiește și adoarme. Natura, ca noi, își trăiește viața zi de zi cu întreaga paletă a ceea ce are de oferit. Fiți conștient ce aceste trăiri și acceptațile ca o parte din voi.

Comments

comments

Leave a Reply