Capitolul II: Reîntregirea

      No Comments on Capitolul II: Reîntregirea

Reîntregirea

Ce comentariu mai descurajant despre lumea modernă s-ar putea face decât că majoritatea oamenilor mor nepregătiți pentru moarte așa cum au trăit nepregătiți pentru viață”. – Sogyal Rinpoche

“Am descoperit astfel că atunci când mi se pare că m-am rătăcit și că nu îmi mai găsesc direcția în viață, adevarata semnificație a acestei stări este că am uitat de mine însămi, că nu mai sunt conectată la esența mea și la menirea pe care venit să o îndeplinesc în această lume”. – Anita Moorjani

Ultimele luni au fost dificile pentru mine. M-am rătăcit. Pot spune că pentru a treia oară în viață. Partea frumoasă este că o persoană rătăcită are doar o direcție în fața sa, cea de a fi descoperită.

Am învățat multe în aceste luni. Mai mult decât în ultimii doi ani. Viața este ciudată, de fapt, chiar paradoxală sau cel puțin așa am crezut. Și da, este dacă ne limităm să o privim doar prin cele cinci simțuri: auz, văz, gust, miros și tactil. Altfel spus, dacă încercăm să-i conferim o logică pur mentală.

Văzută din alt punct ea primește o altă culoare ca lumina care trece printr-o prismă. Ea este un tot unitar înainte ca prisma să o împartă în mai multe culori. Putem privi toate culorile, le putem analiza, le putem simți, dar pierdem esența, cea care se află înainte de separare.

”Nu tot ceea ce se măsoară contează și nu tot ceea ce contează se măsoară” – dna prof. Anca Munteanu.

Viața este schimbare – aceasta ar trebui să fie printre primele lecții despre a trăi.

Totul este nepermanent și nimic nu se pierde, totul se schimbă. În fiecare secundă în corpul tău sunt celule care mor și altele care apar. În fiecare clipă moleculele sunt în mișcare. Continentele sunt în mișcare, apa este în mișcare, planetele sunt în mișcare, chiar și galaxiile sunt într-o perpetuă mișcare. De ce vrem cu încăpățânare să credem în iluzia permanenței? De ce amestecăm esența cu forma?

Cum spuneam am fost rătăcit. Poate nici acum nu sunt încă descoperit dar cu siguranță am o nouă direcție. Ce a trebuit pentru a da o nouă formă esenței mele? Cum spune Anita Moorjani mai sus: ”am uitat de mine însămi”. Am fost prea focalizat pe exterior și am uitat de interior. Sau poate nu am uitat de el, dar nu am știut ce să fac cu el, cum să mă conectez la el.

Soluția oricărei ”rătăciri” este în interior însă de cele mai multe ori avem nevoie de călăuzitori aflați în exterior. Aceștia sunt fie persoane care deja au parcurs un drum similar fie sunt exact de ce avem nevoie în acel moment. Cum îi descoperi? Lasă-ți intuiția să te îndrume și de asemenea fii permisiv și deschis la semne.

Una dintre regulile mele de aur este că dacă o anumită idee, sau un obiect sau o tematică apare recurent/ă sub diferite forme sau în diferite momente mici din viața mea, este un semn că trebuie să îi acord atenție. Este ceva important pentru interiorul meu în acel moment. Așadar tot ce am avut de făcut este să mă las călăuzit de esența mea interioară.

Și așa am intrat în contact cu diferite persoane: psihoterapeuți, scriitori, profesori, filosofi, călugări sau chiar prieteni care încet dar sigur au avut ceva să îmi transmită. Unii direct, alții indirect prin cărțile lor. Conștient sau inconștient, eu am început să găsesc ce am avut nevoie și prin urmare atenția mea s-a refocalizat pe ce pot face eu în interior cu aceste cadouri. Și procesul desigur continuă.

Una dintre aceste persoane este doamna profesor Anca Munteanu care la un curs de Tanatopsihologie a spus un lucru care mi-a captat atenția: ”îmi pare rău că trebuie să fiu eu cea care să vă învețe despre cum să muriți”.

Moartea!

Desigur, veșnicul inamic al vieții, sau cel puțin așa am fost crescut să o percep. A învăța cum să mori? De ce? De ce să îmi folosesc clipe din viață pentru a învăța cum să nu mai trăiesc.

Răspunsul este simplu, pentru că altfel nu realizăm cât de importantă este clipa de acum.

Sunt trei aspecte importante când vine vorba despre viața noastră:

  1. Aspectul fizic – sănătatea biologică;
  2. Aspectul psihic – sănătatea psihologică și emoțională
  3. Aspectul spiritual – sănătatea esenței noastre.

Fiecare dintre noi putem avea probleme pe oricare dintre aceste planuri. Eu văd aceste trei aspecte ca o piramidă. Dacă ai o baza spirituală bună există fundația pentru una psihic-emoțională care la rândul ei se va manifesta pe plan fizic.

Drumul meu a fost invers.

Pe plan fizic am făcut multă mișcare în gimnaziu și liceu culminând cu perioada când mă aflam la unitate.

Pe plan emoțional-psihic mi-am descoperit potențialul o dată cu studiile mele în Psihologie și Psihoterapie.

Pe plan spiritual a început cu eternul conflict care avea loc în interiorul meu dintre viață și moarte, conflict care abia acum a început să găsească calea păcii. Din punct de vedere religios sunt creștin dar până acum mă consideram un fel de agnostic, să nu zic ateu. Acum însă am realizat că spiritualitatea nu are legătură cu dogmatismul religios ci mai mult cu a intra în contact cu esența mea divină. Am ajuns la concluzia că divinitatea nu este o ființă care dictează ordinea lumii ci este o parte din noi, este o stare existențială pe care o putem atinge.

Fiind rănit pe acest plan spiritual era normal să mă simt rătăcit iar răspunsurile și soluțiile pe care mi le-am oferit erau de natura materială.

Cât timp am fost scindat de esența mea, nu am putut cu adevărat să realizez că ego-ul este doar un construct al minții și nu reprezintă cu adevărat cine sunt eu. Până să nu îmi reîntregesc aceste părți din mine nu am putut cu adevărat să cer iertare pentru egoismul meu din trecut. În egală măsură să iert pe ceilalți pentru egoismul lor. Până recent nu am realizat că pentru orice acțiune este o reacțiune. Sincer, până acum nu luam în serios conceptul de karma până nu am realizat că pentru orice gând, emoție sau faptă sunt direct răspunzător pe toate cele trei planuri. Cu ADEVĂRAT răspunzător.

Calea mea spre reîntregire a fost grea, complexă și a culminat cu reflectarea asupra morții.

Pentru mine această cale m-a condus spre descoperirea și adoptarea filosofiei budiste de viață. Nu spun religie pentru că budismul nu este o dogmă religioasă, este un stil de viață. O dată cu acest pas am început să realizez că toate religiile lumii ating esența vieții dar de cele mai multe ori nu sunt înțelese corespunzător.

Am învățat să ascult și să am răbdare. Am învățat că este important să îmi calmez mintea și să nu mă identific în totalitate cu ea. Am învățat că sinele nu este același lucru cu ego-ul. Am învățat că în clipa de acum, în clipa de prezent nu există loc pentru trecut sau viitor astfel eliberându-mă  de regrete, ranchiună sau răzbunare, de anxietate, stres și neliniște. Nu există decât acum iar acum tu ești ceea ce dorești să devii.

Prin urmare și percepția mea despre viață și moarte s-au schimbat.

Voi mai scrie despre aceste experiențe însă acum ceea ce vreau să transmit este să ai încredere în intuiția ta. Să privești în interior și nu în exterior. Nu te lăsa condus/ă de convingerile dogmatice, culturale sau sociale. Nu contează cine sau ce ești în exterior, acestea sunt aspecte schimbătoare, artificiale. Contează cum ești în interior, cât de conectat ești cu propria ta esență.

Mai presus de tot, trăiește în prezent, în clipa de acum. Nu trăi într-un trecut apus sau într-un viitor iluzoriu.

De asemenea nu uita că totul se schimbă dar nimic nu se pierde iar iubirea și compasiunea transcende viața.

Mă opresc pentru moment aici. Sunt foarte multe lucruri pe care doresc să le împărtășesc și o voi face în următoarea perioadă.

Însă înainte să închei doresc să vă povestesc pe scurt despre un obicei practicat în budismul tibetan atunci când o persoană părăsește lumea fizică pentru a călători în următoarele etape ale existenței (denumite bardo-uri). În semn de respect și pentru a-i asigura o călătorie bună apropiații, călugării și întreaga comunitate săvârșesc fapte de compasiune, iubire și dăruire. Astfel ei salvează o viață (fie ea plantă sau animal) în cinstea persoanei în cauză, dăruiesc mâncarea sau haine celor nevoiași, meditează sau se roagă, dăruiesc  obiecte, gânduri sau emoții.

Recent, bunica unui prieten și coleg a decedat. Personal nu am avut ocazia să o cunosc. În spiritul acestei filosofii de a trăi, doresc să-i dedic ei acest articol. Îmi doresc ca prin citirea acestui material să vă fi fost de ajutor în călătoria care urmează prin viață, să deschid noi posibilități pentru voi și în egală măsură să ajute sufletul ei pe drumul ce urmează să fie străbătut. Rugați-vă pentru ea și nu uitați: a dărui și a primi este la fel de natural ca respirația.

 

 

 

 

Comments

comments

Leave a Reply